Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only

Obiceiuri zilnice ale oamenilor productivi

Fiecare dintre noi a avut impresia, cel puțin o dată, că ziua este prea scurtă pentru a rezolva tot ceea ce ne-am propus atât în viața personală, cât și la locul de muncă. Cu toate acestea, nu este deloc imposibil să realizăm aceste lucruri dacă reușim să ne organizăm corespunzător și să reducem din obiceiurile care ne fac să pierdem timpul.

Productivitatea este influențată de mai mulți factori care țin, cel mai adesea, de comportamentul nostru. Într-un articol publicat pe site-ul de specialitate La-psiholog, specialiștii în psihologie spun că lipsa timpului se numără printre cei mai importanți factori generatori de stres, de aceea trebuie să ne punem la punct un plan de management al timpului. Avantajul unui astfel de program, care poate fi învățat ușor, se reflectă prin eficiența personală atât acasă, cât și la locul de muncă, motiv pentru care managementul timpului este esențial și pentru avansarea într-o funcție de conducere.

Pe lângă lipsa unui program bine pus la punct, un alt factor care poate contribui la scădea productivității este dezordinea din jurul nostru. Un studiul realizat de oamenii de știință de la Princeton Neuroscience Institute, citat de site-ul Unclutterer, a demonstrat faptul că dezordinea reprezintă un factor important care ne influențează în mod negativ productivitatea. Numeroșii stimuli prezenți, în același timp, în câmpul nostru vizual, concurează unii cu alții în încercarea de a-și anula reprezentarea în cortexul vizual (n.r. zona creierului responsabilă de procesarea vizuală), limitând astfel reproducerea lor la nivel vizual.

Astfel, pentru a fi productivi și pentru a ne simți mulțumiți de toate lucrurile pe care am reușit să le ducem la bun sfârșit, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal, trebuie să descoperim planul de management al timpului potrivit pentru fiecare dintre noi. În cele ce urmează vă prezentăm o listă orientativă cu câteva metode de organizare, structurate în funcție de șase aspecte generale ale activităților noastre zilnice.

Tehnologie

  • Să ne limităm răspunsurile pe e-mail doar la cele necesare
  • Să nu dăm foarte mare atenție altor subiecte găsite pe internet, care ne-ar putea distrage de la ceea ce facem
  • Să nu răspundem email-urilor pe care nu le înțelegem în totalitate
  • Să nu răspundem la telefon decât dacă este necesar
  • Să folosim scurtăturile de la tastatură

Haine

  • Să ne alegem ținuta pe care o vom purta la locul de muncă cel puțin cu o seară înainte
  • Să avem mereu un outfit care să fie potrivit pentru orice tip de eveniment
  • Să aruncăm sau să donăm hainele pe care nu mai folosim

Minte

  • Să prioritizăm ceea ce este mai important pentru noi
  • Să avem un scop clar înainte de a începe o activitate
  • Să învățăm să ignorăm lucrurile neimportante

Mâncare

  • Să respectăm cele trei mese ale zilei
  • Să încercăm să mâncăm cât mai sănătos
  • Atunci când nu avem mult timp la dispoziție, să pregătim mâncăruri rapide

Trup

  • Să facem sport
  • Să dormim cel puțin 8 ore pe noapte pentru a fi odihniți a doua zi
  • Să facem pauze de odihnă atunci când simțim că suntem foarte obosiți

Program

  • Să ne prioritizăm activitățile pe care le avem de făcut zilnic
  • Să ne stabilim o rutină zilnică
  • Să urmărim calitatea în detrimentul cantității
  • Să avem tot timpul spațiu de lucru curat și ordonat
  • Să ne facem timp pentru activitățile care ne relaxează

 Voi ce metode de a vă planifica timpul aveți?

Cover - Sursă foto: dreamstime.com
Picture of Cristina

Cristina

Cris este o persoană sociabilă, creativă și curioasă să descopere tot timpul lucruri noi. Uneori auto-didactă, îi plac provocările și nu renunță până nu găsește soluții la situațiile cu care se confruntă. Printre hobby-urile ei se numără cititul, excursiile, plimbatul cu bicicleta, bord game-urile, jocurile pe Playstation și vizionarea serialelor preferate. La facultate Cris a studiat jurnalismul, comunicarea mediatică, dar a urmat și cursuri de pedagogie.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *