Cu o tradiție culinară foarte interesantă, Armenia are foarte multe de oferit turiștilor care o vizitează. Micul dejun tradițional constă de obicei în preparate precum brânză, șuncă, ouă, dulcețuri și diferite gemuri, servite cu pâine proaspătă. Restaurantele tradiționale sunt adeseori pline de turiștii dornici să încerce micul dejun preparat de bucătarii armenieni.
Printre mâncărurile tradiționale se numără ”Khash” și ”Kalagyosh”. Acesta din urmă este foarte interesant deoarece constă într-o tocăniță de carne în care se amestecă iaurt și mai multe legume, printre care amintim roșiile, ceapa prăjită, varza și multe altele.
Foarte des, la micul dejun armenian se întâlnește salata de legume, care de regulă este compusă din roșii, ceapă, porumb, măsline, salată sau varză, fasole și alte verdețuri autohtone. Maioneza completează de cele mai multe ori aceste salate tradiționale.
Fructele își fac și ele o prezență deosebit de importantă în micul dejun din Armenia, putând fi întâlnite proaspete sau pregătite sub formă de salate.
Plăcintele armeniene sunt și ele întâlnite la micul dejun, mai ales dacă sunt pregătite cu o zi înainte. Se numesc ”byorek” și sunt umplute cu brânză și spanac. Sunt populare și la masa de prânz.
Băuturile care sunt cel mai des întâlnite sunt cafeaua și ceaiul, acesta din urmă fiind preparat din diverse plante aromatice ce cresc în Armenia.

