Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only

Micul dejun în Suedia

Fiind o țară nordică, bucătăria Suediei mizează foarte mult pe carne de vânat și alimente care pot fi conservate în condiții mai vitrege de vreme. De aceea, este posibil să întâlnești carne de ren sau alte animale vânate, dar și pește sau caviar, pe masa suedezilor.

Dacă e să ne îndreptăm atenția spre mesele zilei, micul dejun și cina sunt considerate cele mai importante, prânzul fiind deseori unul ușor. Oamenii din Suedia consideră micul dejun ca fiind o parte esențială din rutina acestora de dimineață. Suedezii consumă micul dejun acasă, în familie, înainte să își înceapă ziua. De fapt, gândindu-ne la fenomenul de globalizare pe care îl observăm peste tot, am putea chiar să spunem că micul dejun este cea mai autentică masa a zilei în Suedia.

Cel mai adesea, suedezii consumă sandvișuri deschise la micul dejun. Feliile de pâine sau pâine crocantă (crispbread) sunt unse cu unt și apoi servite cu diferite toppinguri precum mezeluri, felii de cașcaval, gem, caviar sau roșii și castraveți. Sandvișurile pot fi considerate ciudate la micul dejun în multe părți ale lumii, pentru localnicii din Suedia, acestea sunt cât se poate de normale. Tradiția sandvișurilor deschise vine, din câte se pare, din trecut, când suedezii foloseau felii groase de pâine în locul farfuriilor.

Când vine vorba de caviar, suedezii consumă delicioasele icre de pește din tub. Icrele au un gust puțin afumat și o textură cremoasă, făcându-le perfecte pentru sandvișurile de dimineață.

Un alt preparat care poate fi des întâlnit la masa de dimineață a suedezilor este laptele bătut. Acesta, denumit Filmjölk, este consumat de cea mai mare parte a localnicilor încă din secolul al XVIII-lea. Este atât de consumat, încât un suedez consumă, în medie, cam 36,3 kg de lapte bătut și iaurt pe an. Uneori, suedezii servesc iaurt sau lapte bătut cu fulgi de ovăz sau müsli. Iarna, aceștia consumă deseori terci de ovăz cald, alături de care pun nuci sau fructe.

Băuturile obișnuite mesei de dimineață sunt laptelesucul de fructeceaiul sau cafeaua. Suedezii sunt cunoscuți ca fiind printre cei mai înrăiți consumatori de lapte și cafea din lume.

Cover - Sursă foto: dreamstime.com
Picture of Anca

Anca

Anca este o persoană pasionată de muzică, machiaj și blogging și crede cu tărie în pozitivitate și diplomație. Apreciază arta și o cafea bună. Are câte un stil de muzică preferat pentru fiecare stare sufletească.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *