Ce trebuie să știm despre închirierea unei mașini?

Tuturor ne plac road-tripurile, iar o dată cu venirea verii începem să ne gândim și să plănuim excursiile cu mașina alături de prieteni sau familie. Nimic nu se compară cu diminețile din vacanță în care ne trezim în diverse locuri minunate ale țării noastre. De obicei, atunci când ne aflăm într-un loc nou și incitant, dorința de a dormi până la amiază dispare ca prin farmec, lucru care ne face să ne bucurăm mai mult de întreaga zi.

O parte extrem de importantă din astfel de excursii este autoturismul pe care îl folosim. Dacă nu dispunem de mașină proprie, putem apela la serviciile de rent-a-car. Astfel, ne putem alege mașina potrivită traseului pe care îl urmăm și mărimii grupului care ne însoțește.

Sunt însă câteva informații generale utile de care trebuie să ținem seama atunci când urmează să închiriem un autoturism, mai ales dacă este pentru prima dată când facem acest lucru. Iată care sunt acestea, conform firmei de închirieri auto 321 Rent-a-car.

  1. Trebuie să deținem permis de conducere valabil pe teritoriul României.
  2. Nu putem avea mai puțin de 21 de ani împliniți și trebuie să deținem permis de conducere de cel puțin un an de zile.
  3. Trebuie să preluăm și să predăm mașina închiriată cu rezervorul de combustibil plin, iar plata pentru combustibilul consumat pe parcursul perioadei de închiriere este suportată doar de către noi.
  4. Plata o facem în momentul preluării mașinii, folosind numerar sau cardul bancar.
  5. Putem închiria mașina pe minim 3 zile, lucru ideal pentru concediu sau pentru o escapadă de weekend.
  6. La preluarea mașinii trebuie să oferim o garanție care depășește suma de 100 de euro, depinzând de marca autoturismului. Respectiva sumă ne va fi înapoiată atunci când restituim autoturismul fără daune.
  7. Nu trebuie să plătim noi pentru asigurări RCA sau rovignete.
  8. La semnarea contractului trebuie să prezentăm un act de identitate și carnetul de conducere.

Acestea sunt câteva condiții generale care trebuie respectate la închirierea unei mașini, dar pe lângă ele mai putem întâlni altele, în funcție de firma pe care o alegem.

Spuneți-ne în comentariile de mai jos dacă ați folosit vreodată serviciul de rent-a-car și ce părere aveți despre acesta.

Vezi și detalii despre ultimul model Smart.

Damian

Damian

Când nu scrie, Damian citește, iar când nu citește, joacă jocuri video. Este masterand în Publicitate la Cluj-Napoca, iar pentru noi scrie cel mai des despre lucrurile actuale care se întâmplă peste tot în lume.