Diminețile sunt grele, știți cu toții prea bine. Puțini sunt aceia dintre noi care nu au o problemă cu trezitul de dimineață sau care se trezesc odihniți înainte de a suna alarma. Dacă faceți parte din acest gen de bărbați, considerați-vă invidiați. De toată lumea.
Există totuși mai multe ritualuri pe care le putem adopta, pentru a ne schimba nu doar diminețile, și o dată cu acestea, și restul aspectelor vieții noastre. Iată mai jos câteva dintre ele:
Mai mult timp cu familia
Chiar dacă nu realizăm, de la ei ne luăm practic energia și motivația care ne ajută să înfruntăm cu succes provocările zilei, astfel încât nimic nu poate fi mai bun pentru noi decât un timp mai îndelungat cu cei dragi de dimineață.
O organizare mai bună
Când responsabilitățile încep să se adune, scade capacitatea noastră de a le face față în mod eficient. De aceea, o soluție salvatoarea ar fi să ne oferim mai mult timp dimineața pentru a rezolva din task-urile de care trebuie să avem grijă în timpul zilei.
Să fim la curent
Cu informațiile și cu tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Avem nevoie de doar câteva minute pentru a citi știrile și pentru a ne informa corespunzător. Pe lângă faptul că exersăm cititul, nu vom rămâne pe dinafară din discuțiile celor din jur despre evenimentele actuale.
Bărbieritul
Beneficiile bărbieritului sunt bine cunoscute, fie ele de natură estetică sau medicală. Obiceiul de a ne bărbieri în fiecare zi și de a ne menține aspectul proaspăt al feței ajută și la menținerea încrederii de sine a bărbaților, în general.
Micul dejun sănătos
Un mic dejun sănătos și echilibrat ne ajută extrem de mult pe tot parcursul zilei. Ne oferă energia de care avem nevoie, reduce senzația de foame din timpul zilei, ne reduce colesterolul și ne îmbunătățește concentrarea.
Dușul de dimineață
Cei care obișnuiesc să facă duș dimineața beneficiază de o îmbunătățire a circulației, dar și de prospețimea dată de senzația trezitului complet. Nu vom mai moțăi pe drum spre servici, ci vom avea energia necesară pentru a începe ziua în forță.
Trezitul devreme
Pentru a reuși să facem lucrurile de mai sus, este imperios necesar să ne trezim suficient de devreme pentru a avea timp. Astfel, reușim să ne și dezmeticim complet, să facem duș, să mâncăm și să stăm cu familia, înainte de a pleca pe drumuri diferite. Pentru asta însă, trebuie să avem grijă cu ora la care ne punem la somn seara.
Dacă aveți și voi idei despre cum să ne facem diminețile cât mai zâmbitoare, nu ezitați să le împărtășiți cu noi în comentariile de mai jos.