Cu siguranță că munca la birou, indiferent de activitatea pe care o prestezi, nu se ridică întotdeauna la nivelul așteptărilor. Să nu uităm că statul pe scaun toată ziua te poate afecta nu numai din punct de vedere fizic, cât mai ales psihic, iar mulți dintre noi se află într-o continuă căutare a lucrurilor care să-i scoată din rutina unei zile petrecute în fața calculatorului.
Te-ai gândit vreodată să pui în ordine și să respecți cu strictețe (mă refer la minute exacte) anumite activități pe durata întregii zile care să-ți dea mai multă energie și, cel mai important, mai multă fericire la locul de muncă? Ei bine, în cazul în care nu te-ai gândit (sau ai făcut-o dar planurile tale au eșuat), te poți orienta puțin după schema zilei perfecte de muncă prezentată de huffingtonpost.com.
Este foarte important să-ți împarți activitatea zilnică în perioade de muncă efectivă și perioade de relaxare. Acest obicei îți va sparge rutina zilnică și îți va împrospăta atât mintea cât și corpul.
Și nu uita că perioada dimineții este deosebit de importantă, astfel încât asigură-te că ai timp pentru tot ce ai nevoie trezindu-te devreme.
Conform imaginii de mai jos, care urmează sfaturile unui studiu recent, este important să muncești câte 52 de minute, după care să-ți aloci 17 minute pentru alte activități. Dacă nu știi ce ai putea să faci în acele 17 minute, aruncă un ochi mai jos și fură niște idei. S-ar putea să le găsești deosebit de ajutătoare.