Search
Generic filters
Exact matches only

Instagram permite de acum publicarea fotografiilor portret sau peisaj

Instagram, platforma socială de foto sharing deținută de Facebook, permite de acum și publicarea fotografiilor în formatul portret sau peisaj. Începând de zilele trecute, Instagram a lansat un nou update care permite distribuirea fotografiilor, chiar dacă acestea nu sunt redimensionate în format pătrat.

Noul update a fost publicat pe blogul oficial al platformei, unde a fost menționat și faptul că formatul pătrat rămâne în identitatea Instagram, însă că acum permit utilizatorului să aleagă între 3 formate diferite pentru poza ce urmează să fie distribuită (portret, peisaj sau pătrat). Pe de altă parte, dacă fotografia va fi realizată de către utilizatori direct în aplicație, formatul fotografiei va rămâne pătrat.

Update-ul este disponibil pentru sistemele de operare IOS, Android și Windows și permite publicarea fotografiilor atât în format pătrat, cât și în format portret sau peisaj.

„1 din 5 utilizatori nu distribuie poze pătrate”

Compania a mai comentat, pe blogul platformei, că unul din cinci utilizatori distribuie până acum un clip sau o imagine care nu e produsă în format pătrat și prin urmare necesită redimensionare. Dezvoltatorii aplicației pentru device-urile mobile sunt conștienți că acela era un neajuns al Instagram, motiv pentru care au introdus noua caracteristică.

Noul update aduce modificări și la filtrele existente

Până acum, filtrele care puteau fi aplicate peste imaginile sau clipurile video distribuite de utilizatori erau diferite pentru fiecare format în parte (imagine statică sau video). Îmbunătățirea adusă cu ultima reactualizare de soft este faptul că de acum înainte filtrele vor fi comune și vor putea fi folosite atât la imagini statice cât, și la video. Totodată, intensitatea filtrelor aplicate va putea fi modificată și ea.

Instagram intră pe piața publicității

Recent, compania a anunțat că platforma va intra în curând pe piața publicității prin compania părinte, Facebook. Prima mișcare în această direcție a fost deja realizată prin activarea API-ului pentru publicitate. Datorită activării API-ului, în viitorul apropiat, marketerii vor putea face strategii și campanii de publicitate direct în platformă, putând să studieze și să analizeze rezultatele campaniei pe o platformă de terță parte.

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *