Strategia de marketing este un proces cu ajutorul căruia se ajunge la atingerea obiectivelor de business stabilite. Scopul principal al unei strategii este de a concentra resursele companiei, astfel încât rezultatele să ducă la creșterea vânzărilor, a notorietății și a clienților. O strategie de marketing bine structurată are la bază elemente precum: misiunea și viziunea companiei, structura organizatorică, analizele și rapoartele privind piața, concurenții și consumatorii.
Există două tipuri principale de strategii de marketing:
1. B2B (Business to Business): aceste strategii sunt realizate în cadrul companiilor a căror public țintă sunt alte business-uri. În cadrul acestor strategii, procesul de transformare a unui prospect în client durează mai mult decât în mod normal, motiv pentru care este puțin mai dificil să măsurăm eficiența unor campanii.
2. B2C (Business to Consumer): strategiile de tip Business to Consumer sunt adresate unui public mai larg, iar implementarea lor este mult mai ușoară. În acest caz, managerii își doresc de cele mai multe ori atragerea unui număr mai mare de consumatori și evident, vânzări mai mari.
Putem subdiviza aceste două mari categorii în 3 subcategorii care se potrivesc oricărui tip de strategie, fie ea B2B sau B2C:
1. Strategii defensive: cunoscute și sub denumirea de strategii de apărare, acestea iau naștere în momentul în care compania simte o amenințare din partea concurenților. În cadrul acestor strategii, business-urile vin cu soluții precum: îmbunătățirea serviciilor sau a produselor comercializate, oferte și promoții, scăderea prețurilor, lansarea unei noi linii de produse sau servicii (fie în completarea celor existente, fie distincte).
2. Strategii de dezvoltare: scopul principal al acestor strategii este de a contribui la dezvoltarea companiei. Se poate opta pentru dezvoltarea unui produs sau introducerea unui nou serviciu dedicat unor diferite segmente de clienți, dezvoltarea companiei prin mărirea numărului de angajați, fuzionarea cu un alt business.
3. Strategii ofensive: sunt strategiile de atac folosite pentru a obține un avantaj în fața concurenților. Au ca scop atragerea de noi clienți fie prin mărirea pieței geografice, a pieței de distribuție sau a prețurilor. O astfel de strategie trebuie lansată la momentul oportun, după ce s-au făcut analize în prealabil și s-a studiat piața în amănunt.
Există mai multe subcategorii ale strategiilor de marketing, care diferă în funcție de situația fiecărui business. Obiectivele fiecărei companii se deosebesc, la fel și modul în care un business își alege strategiile pentru a-și atinge obiectivele.
Dacă nu ai încă o strategie bine definită, e momentul să îți faci una, cu siguranță te va ajuta să îți îndeplinești scopurile de afaceri.
Citește și Cum te ajută un consultant de marketing în atingerea obiectivelor de business.