Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only
7 ceasuri cu alarma ingenioase
7 ceasuri cu alarma ingenioase

7 Ceasuri cu alarmă ingenioase

Trezitul de dimineața e o problemă serioasă pentru unii. Așa că cei inventivi se întrec în a crea gadget-uri care să-i facă pe somnoroși să se trezească la timp. Ceasurile cu alarmă pe care urmează să ți le arăt, sunt atât de ingenioase, încât dacă ești somnoros îți vine să le arunci pe geam sau să le pui într-o cutie și să te faci ai uitat de ele. Dar pentru asta trebuie să te trezești prima dată, nu?

Clocky

clockySursa foto: Entertainment

Acesta este un ceas care te pune în mișcare. Când se activează, va porni prin cameră. Este agil, cu roți și zgomotos, așa că va trebui să îl fugărești puțin prin cameră ca să îl prinzi. Clocky? Aș spune mai degrabă Chucky!

Ceasul zburător

ceas zburatorSursa foto: Aliexpress

Ceasul vine echipat cu o elice care zboară în momentul în care se declanșează alarma. Ca să oprești zgomotul ăla enervant care-ți întrerupe somnul, trebuie să prinzi elicea și să o pui înapoi pe ceas.

Ceasul care-ți lucrează brațul

gantera ceasSursa foto: Ofpof

Dacă vrei să te asiguri că nu poți să amâni alarma și nici să îți pierzi exercițiile fizice de dimineață, folosește ceasul în formă de ganteră, care se oprește doar dacă e scuturat în sus și jos de 30 de ori. Pe când termini de scuturat ceasul, îți fuge somnul și te-ai trezit.

Ceasul cu țintă laser

ceas cu pistolSursa foto: Brando

De câte ori ți-ai dorit să îți împuști ceasul dimineața? Acum ai ocazia să faci asta, pentru că altfel nu se oprește. Dar nu crede că e așa ușor. Pistolul e conectat la ceas prin laser, iar ceasul nu se oprește decât atunci când lovești centrul țintei.

Ceasul cu cafea

ceas cu cafeaSursa foto: Engadget

Dacă ești ca și mine, iubești mirosul de cafea proaspăt făcută dimineața. Ce mod mai bun de a te trezi decât cu un ceas care îți pregătește cafea când tu încă ești în pat? Eu una pe acesta l-aș alege!

Ceasul sferic cu snooze

sfera ceasSursa foto: Projects Final

Ok, poate nu e cel mai perfect, când vine vorba de trezitul instantaneu, dar dacă vrei să te trezești gradual, asta e o metodă bună. Ceasul atârnă din tavan și ca să îl oprești trebuie doar să îl atingi. Șmecheria constă în faptul că ceasul se ridică câțiva centimetri, iar după câteva minute sună din nou. Ca să îl atingi va trebui să te întinzi ceva mai mult. Unde mai pui că dacă ajunge în tavan te vei chinui mai mult să îl oprești decât să te trezești.

Ceasul pentru colegii de cameră

ceas cu vibratieSursa foto: Hometone

Dacă dormi cu cineva în cameră sau în pat și nu vă treziți la aceeași oră, ceasul ăsta e perfect pentru voi. Nu emite niciun sunet, așa că nu îți va trezi colegul de cameră, însă îți va face pernă să vibreze până te trezești și pui clipsul înapoi pe ceas. Cât de ingenios!

Citește și 10 lucruri de făcut înainte de ora 10

Cover - Sursă foto: dreamstime.com
Picture of Anca

Anca

Anca este o persoană pasionată de muzică, machiaj și blogging și crede cu tărie în pozitivitate și diplomație. Apreciază arta și o cafea bună. Are câte un stil de muzică preferat pentru fiecare stare sufletească.

Comentarii

2 răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *