logo
Generic filters
Exact matches only

Povestea Cazinoului din Sinaia

casino sinaia
Sursă foto: dreamstime.com

Sinaia era la începutul secolului XX reședința preferată a familiei regale. Pe vremea aceea, Carol I deja construise Castelul Peleș și linia ferată de la București la Sinaia era dată de mult timp în funcțiune.

Regele Carol I avea o atracție pentru zona de la poalele Bucegilor și a încercat să atragă cât mai mulți oameni înstăriți aici. Una dintre metodele pe care le-a folosit a fost să construiască un Cazino, la Sinaia. În 1911, la inițiativa regelui, a luat naștere planul acestui loc. Monarhul i-a atras lângă el e cei de la Eforia Spitalelor Civile (societate de caritate) și pe baronul Edgar de Marcay (cunoscut pentru Cazinoul de la Monte Carlo). După numai 7 luni cladirea a fost inaugurată.

La acea vreme, Cazinoul era unul dintre cele mai mari atracții ale bogaților europeni. Exista un ”tren al plăcerii”, între Bucureși și Budapesta, care ajungea în Sinaia la ora 16:30. La 30 de minute după sosirea trenului se dădea deja începutul jocurilor. Aproape 700 de persoane ajungeau în fiecare zi și încercau să se îmbogățească aici.

cazino sinaia interiorSursă foto: Adrian Popa

Cea mai mare sală pentru ruletă era Sala Oglinzilor. Dacă la început avea doar 13 mese, numărul foarte mare de bani rulați aici a dus la suplimentarea numărului de mese până la 20.

Cazinoul a avut parte de o inaugurare pe cinste. Alexandru Davilla a efectuat o reprezentație dramaturgică în fața familiei regale, a lui Titu Maiorescu și a altor personalități ale vremii. George Enescu a sensibilizat audiența în aceeași seară.

Aici s-au distrus multe destine. Frații Loebel au pierdut toată averea și s-au sinucis la câteva zile de la inaugurarea Cazinoului. Anii ’30 aduc apogeul încasărilor pe care instituția le are. Atunci ajungeau la Sinaia nume foarte mari ale burgheziei europene. Izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial face ca în 1941 Cazinoul să fie închis. Redeschis în 1945, comuniștii pun punct definitiv jocurilor de noroc de aici după doi ani.

În decursul timpului, Cazinoul a mai îndeplinit funcții precum sediul Casei de Cultură din Sinaia sau Biblioteca din Sinaia.

În prezent, instituția este deschisă vizitelor turiștilor. Un tur durează  în jur de 45 de minute, însă trebuie să știți că dacă sălile Cazinoului sunt închiriate pentru diferite manifestări, organizatorii suspendă vizitele.

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Recomandări

Comentarii

One Response

  1. Splendid edificiu, frumoase vremuri, frumoasa dar si tragica istorie, mi-ar place sa cred ca faima, numele si renumele Casinoului Sinaia v-a aduce in viitorul apropiat nume de valoarea lui Alexandru Davilla, Titu Maiorescu sau George Enescu, dar oare va mai fi posibil vreodata ??? Eu totusi cred ca tara asta are inca mari valori, chiar daca astazi cei mai multi locuiesc in strainatate, insa nu cred ca ar refuza o invitatie. Deci, va propun un proiect de viitor, numai personalitati de prima marime din muzica, arhitectura, medicina, etc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *