Rutina de dimineaţă este foarte importantă în viaţa oamenilor de succes. Dar ceea ce faci înainte de culcare poate să-ţi afecteze performanţa în carieră şi dezvoltarea personală la fel de mult. Asta pentru că de multe ori, ceea ce faci înainte de culcare, ajunge să-ţi afecteze calitatea somnului şi implicit modul în care te vei simţi a doua zi. Iată ce obiceiuri au seara, unii dintre cei mai de succes oameni de pe planetă.
Barack Obama
Preşedintele SUA preferă să se culce destul de târziu şi citeşte sau scrie înainte să meargă la culcare. Cu toate că petrece seara alături de familie şi copii, ultima oră înainte de culcare e exclusiv pentru dezvoltarea personală.
Keval Desai
Fostul director de producţie de la Google susţine că poate lucra şi se poate concentra mult mai bine noaptea. El a susţinut că-şi alege câte un proiect la care să lucreze în fiecare seară şi nu merge la culcare până nu îl termină.
Bill Gates
Multimiliardarul citeşte timp de o oră înainte de culcare, indiferent la ce oră ajunge acasă. El susţine că acest obicei face parte din rutina lui dinainte de culcare şi că se consideră un cititor rapid, chiar dacă nu a luat niciodată lecţii în acest sens.
Vera Wang
Celebra creatoare de modă se uită peste materialele primite. Ea consideră că dormitorul ei este ca un sanctuar şi acolo desenează cele mai multe schiţe. În liniştea din acea cameră, citeşte înainte de culcare materialele pe care le primeşte de la angajaţii şi colegii ei.
Joel Gascoigne
Preşedintele Buffer face o plimbare de minim 20 de minute în fiecare seară pentru a se putea rupe total de atmosfera de la birou. În acest timp, evaluează modul în care şi-a petrecut ziua, se gândeşte la provocările apărute şi încet, încet îşi mută gândurile de la muncă.
Kenneth Chenault
CEO-ul American Express scrie în fiecare seară trei lucruri pe care vrea să le îndeplinească a doua zi. În acest fel, reuşeşte să prioritizeze ce are de făcut şi să se ocupe încă de la începutul zilei de lucrurile importante.
Se poate observa un pattern al oamenilor de succes, care sunt foarte conştienţi de timpul preţios pe care îl alocă exclusiv dezvoltării propriei persoane, fie prin citit sau scris sau prin reflexia asupra zilei ce a trecut, înainte de a merge la culcare.