Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only
Ana-Maria Cioflica
Ana-Maria Cioflica

[Interviu] Ana-Maria Cioflica: „Pentru un antrenor, apogeul mulțumirii și al satisfacției interioare este atunci când își vede clientul fericit”

În primul rând să mă prezint așa cum se cuvine, mă numesc Ana-Maria, am 24 de ani și sunt antrenor de fitness la o sală renumita în Cluj. În viața de zi cu zi am un program foarte încărcat, îmi încep activitatea la ora 7 dimineața în sală și îmi închei programul la ora 21. Pot să spun că pasiunea mea cea mai mare îmi este și job, astfel că rutina mea zilnică se desfășoară în sală alături de clienți sau desfășurându-mi antrenamentul. Pe lângă iubirea mea cea mai mare, și anume sportul, sunt implicată în câteva proiecte și colaborări, unele având legătură cu sportul, iar celelalte cu sfera beauty. Astfel, îmi centrez atenția asupra activităților din mediul online. În puținul timp liber care îmi rămâne, îmi place să citesc, sunt o iubitoare a psihologiei și dezvoltării personale, așa că îmi dedic timp mie și formării mele. Nu am un cerc foarte mare de prieteni, mizez pe calitatea oamenilor, nu pe cantitatea lor, așa că încerc pe cât posibil să le dedic și lor din timpul meu. Ca o idee ceva mai scurtă, iubesc activitățile ce mă determină să evoluez, iubesc să fac mișcare, să citesc, să socializez și să muncesc, pentru că sunt norocoasă că munca mea nu este văzută ca o povară, ci o pasiune.

 

  1. Când ți-ai descoperit pasiunea pentru sport?

Am început să iubesc sportul din prima zi în care am intrat într-o sală de fitness alături de un antrenor, însă dorința de a deveni antrenor personal a apărut ceva mai târziu, odată cu dobândirea încrederii de sine. Începuturile mele în era aceasta a fitness-ului s-au datorat unui complex și unei dorințe de a vedea o schimbare fizică. Abia mai târziu am înțeles că transformarea fizică mi-a produs o schimbare a mentalității, că mi-am îmbunătățit starea psihică și viziunea asupra multor lucruri și persoane din jurul meu. Dat fiind faptul că iubirea pentru sport a apărut din prima clipă, dorința de a deveni antrenor a venit după aproximativ un an și jumătate, când deja au apărut rezultatele. Încrederea mea de sine era deja crescută, sănătatea mintală de asemenea, reușeam mult mai bine să socializez și să mă integrez în grupurile de sportivi pe care îi respectam și îi admiram și deopotrivă să înțeleg și să îndrum oamenii care aveau o reținere în a face mișcare.

Ana-Maria Cioflica 1
Sursa foto: Ana-Maria Cioflica
  1. De cât timp îl practici?

Sport fac încă de mică. Am participat la cross, am jucat volei și handbal înainte de perioada studenției, fitness-ul însă, îl practic de aproape 3 ani.

 

  1. Care e cea mai mare provocare pentru tine în ceea ce privește sportul?

Provocări apar zilnic, deoarece este o activitate dinamică. Însă, provocarea mea cea mai mare este să îmi mențin motivația la cote maxime, chiar și atunci când am o perioadă grea, stresantă și obositoare, astfel încât să îmi permit moral să le mențin și celor din jurul meu și mai ales clienților mei, motivația și determinarea de a face progrese la fiecare antrenament.

 

  1. Cât de mult îți place să-i antrenezi pe alți?

Iubesc să îmi antrenez clienții. Această întrebare trezește un amalgam de stări, idei și sentimente. Sunt recunoscătoare pentru încrederea pe care, în faza incipientă, niște persoane care nu mă cunosc deloc totuși mi-o oferă. Sunt mandră că există persoane care îmi apreciază munca și mă admiră, astfel încât să îmi devină cliente și să îmi ofere posibilitatea să le antrenez. Sunt o persoană deschisă și îmi e drag să relaționez cu diverse tipologii de oameni, îmi face plăcere să îmi desfășor munca, însă, mai presus de orice, iubesc momentul în care se creează o legătură cu clientele mele, momentul în care nu mai vin că „trebuie”, ci pentru că le face plăcere. Pentru mine cea mai mare satisfacție o reprezintă momentul în care le văd fericite, le vad mulțumite de proces și mai ales de rezultate, cred că satisfacția mea e la fel de mare sau chiar mai mare decât a lor.

 

  1. Cât de mult te motivează rezultatele oamenilor în urma muncii depuse împreună?

Pentru un antrenor cred că este apogeul mulțumirii și al satisfacției interioare în momentul în care își vede clientul fericit, că și-a atins obiectivul sau că progresează în vederea atingerii acestuia. Mă determină să îmi doresc să evoluez, să îmi îmbunătățesc calitatea antrenamentelor și a relaționării cu clienții, sau altfel spus, mă determină să devin mai bună pentru ei. E unul dintre cele mai satisfăcătoare momente, cel în care îți vezi clientul fericit, în momentul în care se privește în oglindă.

Ana-Maria Cioflica 2
Sursa foto: Ana-Maria Cioflica
  1. Care sunt cele mai satisfăcătoare rezultate pe care le-ai obținut tu prin sport? Dar cu clienții tăi?

În ceea ce mă privește, sunt mulțumită de întreaga mea transformare. Sportul a însemnat și sănătate pentru mine, astfel că, faptul ca eram foarte slabă înainte de a mă apuca de sport mi-a cauzat și probleme de sănătate. Sunt mulțumită de întregul proces și de asemenea de rezultat. De când sunt personal trainer am avut foarte multe rezultate, care mai de care mai surprinzătoare, însă nu pot să aleg un singur rezultat care m-a satisfăcut, pentru că în spatele fiecăruia se ascund multe ore de muncă, de disciplină, compromisuri și multe altele, astfel că sunt mulțumită de fiecare rezultat în parte, în mod egal.

 

  1. Ce efecte a avut pandemia în activitatea ta?

Pandemia a fost o ruptură de la realitate, de la tot ce obișnuiam să facem, de la rutina zilnică, la tot ce eram învățată și credeam că e firesc. Am încercat să mă antrenez acasă, chiar dacă antrenamentele nu erau la fel de eficiente ca în sală, reușind în acest fel să îmi păstrez calmul și răbdarea până la redeschiderea sălilor.

 

  1. Cum te-ai adaptat la situația din piață?

Oamenii nefiind obișnuiți cu ideea de online, au fost ceva mai reticenți în a transforma confortul de acasă într-un spațiu dedicat mișcării. Din această cauză, numărul clienților care au optat pentru antrenamente online au fost mult mai puțini decât numărul celor din sală. Însă, cu multă muncă de convingere și cu determinarea de a nu renunța de tot la activitatea mea, mi-am păstrat un număr de persoane în online, în perioada pandemiei, care s-au convins că, deși este mai greu și necesită mai multe improvizații, poți progresa și avea rezultate și de acasă.

 

  1. Care sunt planurile de după pandemie?

Să evoluez, să am parte de progrese permanente. Sa obțin cât mai multe rezultate cu clienții, să evoluez eu psihic și fizic, să determin cât mai multe persoane să se apuce de sport, să obțin cât mai multe colaborări în această zona, asta pe termen scurt. Iar următorul meu obiectiv după pandemie a fost și este sa particip la un concurs, sa apar pe scenă în cea mai bună formă a mea pe care am avut-o vreodată.

 

  1. Ce mesaj ai pentru oamenii care ne citesc?

Sportul înseamnă sănătate, sănătatea înseamnă stare de bine, starea de bine duce la fericire, oamenii fericiți sunt mai buni, oamenii buni sunt îndrăgiți și iubiți de cei din jur și au parte doar de lucruri bune. Nu doresc să îndemn lumea să facă sport pentru că acesta îmi e domeniul de activitate, îndemn lumea să facă sport pentru a descoperi și a se convinge singuri de binele interior și exterior pe care îl produce sportul. Oameni frumoși, vă aștept cu drag la sală!

Facebook: Ana-Maria Cioflica

Instagram: @ana_ciofica

 

Cover - Sursa foto: Ana-Maria Cioflica
Picture of Larisa Mureșan

Larisa Mureșan

Continuă să țintești tot mai sus. Cu eleganță și ambiție!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *