Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only
Mihaela Lupu
Mihaela Lupu

[Interviu] Mihaela Lupu: „Cheia unei adaptări eficiente constă în lucruri simple, la îndemâna oricui”

Am discutat cu Mihaela Lupu, psiholog clinician principal, despre problemele care ne înconjoară și importanța unui specialist în rezolvarea acestora. Mihaela dispune de o experiență de peste 20 de ani în domeniul psihologiei clinice, atât în practica privată la cabinet cât și în mediu clinic, unde a coordonat activitatea echipei de psihologie oferind suport psihologic pacienților internați cu diverse afecțiuni dar având în comun suferința psihologică.

 

  1. Când știm că e necesar să apelăm la un psiholog ?

Apelăm la un psiholog când starea noastră de bine este afectată, când apar modificări emoționale pe care nu le mai putem gestiona singuri și interferează cu activitatea de zi cu zi scăzând-ne calitatea vieții. De exemplu, când persistă stările de tristețe, de teamă, de furie, când relațiile cu ceilalți sunt afectate direct de modul în care noi ne simțim și ne comportăm. Modificările din sfera emoțională pot fi însoțite și de senzații, simptome fizice pentru care se solicită examinări medicale repetate dar care nu sunt diagnosticate ca fiind tulburări somatice. Una dintre situațiile cele mai frecvent întâlnite se creionează astfel: pacienții noștri se adresează anterior vizitei în cabinetele psihologice, serviciului de urgență, sau unui cardiolog, gastroenterolog poate, pentru acuze care de fapt sunt simptome ale unui atac de panică.

 

  1. Care sunt cele mai mari „probleme” ale oamenilor care vă trec pragul?

Probleme care cauzează o suferință psihologică prelungită, numită cronică, pentru care încă nu au găsit soluții de adaptare eficientă, cel mai adesea generate de relații familiale sau profesionale conflictuale, mediu de viață ostil, cu multiple deprivări emoționale, financiare sau dependențe. De obicei, aceștia sunt pacienți care urmează și tratament psihiatric sau au alte afecțiuni somatice cronice generate tocmai de trauma psihologică.

 

  1. Cum ar trebui să privim contextul actual al pandemiei? Și cum ne putem adapta la acesta?

Cotidianul în care ne desfășurăm cu mare greutate acum, constituie o provocare de adaptare pentru fiecare dintre noi, la nivel personal, profesional, social, financiar și așa mai departe. O serioasă provocare și pentru sănătatea mentală! Indiferent dacă am trecut noi sau persoane dragi noua sau doar cunoscuți, avem un numitor comun și acesta este frica. Chiar și cei care minimalizează severitatea acestei boli sau reactivitatea diferită, posibil dramatică, în funcție de organism și contextul de factori specifici fiecăruia dintre noi, tot pe teamă își bazează reacțiile, desigur la nivel subconștient.

Cu toate acestea, sunt sigură că mulți dintre noi, la o proprie analiză onestă, am găsit și beneficiile, câștigul regăsindu-se în realizarea unor obiective care au fost zi de zi amânate, lăsate în planul secund al vieții, prioritizând mereu munca. Faptul că am stat mai mult cu familia sau am descoperit ca în sfârșit „avem timp” pentru ceva care ne doream de mult să facem, pentru noi înșine. Sunt sigură că ne regăsim cu toții în această zonă. Cheia unei adaptări eficiente constă în lucruri simple, la îndemâna oricui, în păstrarea unor ancore de stabilitate care se dovedesc extrem de necesare, a unor rutine zilnice care să ne ajute să rămânem focalizați pe prezent. Altfel, nesiguranța, incertitudinea specifică contextului actual de viață, va accentua sentimentul lipsei de control, va amplifica teama până la apariția unor stări patologice care ne vor împiedica să ne trăim viața. Mai multe detalii, recomandări despre cum să facem față acestor situații, veți găsi în următorul articol pe site-ul Centrului medical MindReset.

Mihaela Lupu1
Sursa foto: Mind Reset
  1. Spune-ne despre proiectul vostru, Mind Reset și cum a luat naștere acesta? Care este viziunea centrului medical MindReset și cum se diferențiază de alte centre private?

Așa cum se întâmplă și cu multe alte proiecte, Mind Reset a pornit dintr-o nevoie, exprimată în mod repetat și de pacienții noștri. Împreună cu colegii mei, dr. Mihai Câsu și dr. Damian Popescu, aveam deja o colaborare excelentă în abordarea și soluționarea unor dificultăți care apar atât la nivel neurologic dar și psihiatric și psihologic. Ne doream să putem să asigurăm acest tip de servicii pe model multidisciplinar integrat, pentru a avea o imagine cât mai rapidă și mai completă a afecțiunii de care suferă pacientul, facilitând în același timp tot procesul de la investigații până la tratament și suport psihologic necondiționat. Viziunea noastră era să reușim să tratăm fiecare pacient în mod unic, în funcție de nevoile sale, care sperăm să ne diferențieze de alte centre private. Dacă mai adaug și relația de prietenie dintre noi, disponibilitatea pentru nevoile pacienților, și atmosfera optimistă simțită de mulți pacienți care ne-au trecut pragul deja, ne dă speranță și încredere că am pornit pe un drum bun!

 

  1. Care sunt gândurile și stările cu care trebuie să plecăm acasă după o ședință la Mind Reset?

Chiar daca o ședință este doar o etapă dintr-un proces, un proces al schimbării, care pare lung, dificil și necesită multă răbdare, perseverență, de ambele părți (psiholog, pacient), aici vei găsi suport, înțelegere și acceptare necondiționată totul finalizându-se în cele mai multe cazuri cu reușită deplină și recâștigarea mult râvnitei stări de bine.

 

  1. Privind contextul pandemiei, cum te-ai adaptat tu la situația actuală?

Cu siguranță trăim vremuri speciale, în care de la linia de start am fost nevoiți să pornim cu toții o dată, fără să putem să anticipăm ce urma să vină, forțați să învățăm din mers, să ne reinventăm zilnic, să ne adaptam într-un ritm alert. Ca specialiști din domeniul sănătății mentale suntem provocați să ne adaptam la rândul nostru, atât la nivel personal cât si prin presiunea exercitată de necesitatea unor noi abordări ale nevoilor pacienților. Modalitatea de desfășurare a întâlnirilor cu pacienții, spre exemplu, a suferit o schimbare importantă, ponderea ședințelor online fiind considerabil mai mare decât a întâlnirilor față în față, pentru a reduce riscul îmbolnăvirii de ambele părți.

 

  1. Ce sfaturi ai pentru cititorii noștri privind mersul la psiholog?

Sfatul meu este să nu amâne să ceară ajutor, chiar dacă putem înțelege că nu este întotdeauna confortabil să vorbești deschis despre problemele tale. Odată trecută această barieră psihologică extrem de dificilă pentru unii, reușim împreună, de cele mai multe ori surprinzător și uneori nesperat pentru pacient, să găsim o cale corectă și eficientă în rezolvarea dificultăților, considerate până la momentul trecerii pragului cabinetului, de nerezolvat.

Cover - Sursa foto: Mind Reset
Picture of Larisa Mureșan

Larisa Mureșan

Continuă să țintești tot mai sus. Cu eleganță și ambiție!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *