dormitor-feng-shui
dormitor-feng-shui

Reguli pentru un dormitor feng shui

Feng shui-ul este o artă de balansare a energiilor dintr-o încăpere, apărută acum 3000 de ani în China. Feng reprezintă vântul, iar shui reprezintă apa. În cultura chinezească, aceste două elemente sunt asociate cu sănătatea și bunăstarea sufletească. Feng shui-ul se bazează pe viziunea taoistă conform căreia obiectele și natura sunt învăluite în chi, energie ce afectează și influențează oamenii.

Îndepărtează electronicele din cameră

O regulă foarte importantă în feng shui spune că în dormitor nu este bine să ai aparate electronice precum televizorul sau calculatorul. Ele distrug energia pozitivă din camera ta și te umple de energie negativă. Dacă tot nu poți scăpa de ele permanent, asigură-te că le scoți din priză sau le acoperi cu ceva în timpul nopții. Astfel te vei odihni mai bine pe parcursul nopții.

Adu plante în cameră

Dacă electronicele sunt rele pentru chi-ul camerei, plantele aduc un aport de energie pozitivă. Dar asta se întâmplă doar cu plantele vii, adică cele care sunt în ghiveci. Asigură-te că le pui într-un colț al camerei și că nu sunt prea multe. Acestea vor balansa energia eliberată de aparatele electronice și vor restaura chi-ul camerei.

Plasamentul patului

Cel mai important element într-un dormitor este patul. Locul unde ne odihnim și locul în care ne reîncărcăm cu energie. Ține cont de poziția ușii atunci când aranjezi mobila în casă. Orice ai face nu pune patul cu picioarele spre ușă. Aceasta este considerată poziția mortului și va permite scurgerea energiilor pozitive din dormitor. Un alt lucru important e să te asiguri că din poziția șezutului în pat, să poți vedea fără probleme majoritatea încăperii. Asta îți va oferi un sentiment de siguranță. Totodată asigură-te că poți urca în pat din ambele laturi și că ai o noptieră pentru fiecare parte, pentru a nu bloca energia.

Oglinda în dormitor

Oglinda îți poate stoarce energia pozitivă pe care o emani în timpul somnului (când corpul se regenerează) dacă aceasta este îndreptată în direcția patului. Deși ideal ar fi să nu existe deloc o oglindă în dormitor, acest lucru nu este întotdeauna posibil. Este recomandat să poziționezi oglinda în așa fel încât să nu îți reflecte imaginea, atunci când dormi sau te relaxezi în pat. Te poți folosi chiar de creativitate pentru a acoperi oglinda în cazul în care nu ai cum să o poziționezi diferit.

Tablouri și fotografii

Un alt element important, ce influențează chi-ul încăperii este apariția unor tablouri picturi sau fotografii în cameră. Asigură-te că oamenii din fotografii sunt oameni pe care îi ai prezenți în viață acum (deci nu foști prieteni sau rude decedate) și că sunt portretizați cu tot corpul (deci nu sunt încadrați în imagine astfel încât să fie doar de la brâu în sus). Dacă ai tablouri cu peisaje, asigură-te că sunt imagini relaxante (deci nu un câmp de luptă sau ceva care să implice acțiune).

Ține cont de aceste aspecte când îți mobilezi dormitorul și bucură-te de energia pozitivă și starea de bine obținută.

Citește și 6 moduri în care sarcasmul te face mai deștept

Citește în continuare interviurile online realizate de echipa bunadimineata.ro:

– Mocănița Transilvaniei – o călătorie fascinantă în vagoane muzeale
Hedi Hoka: „Cu toții ne dorim fericirea, dar este primul lucru pe care-l amânăm”
– Anne-Marie Chelariu – despre Vlogging-ul ca meserie, succese profesionale și Imnul Vloggerilor
– Adrian și Tatiana Tîrt – Despre pasiunea pentru dans la nivel profesionist

Cover - Sursă foto: dreamstime.com
Picture of Anca

Anca

Anca este o persoană pasionată de muzică, machiaj și blogging și crede cu tărie în pozitivitate și diplomație. Apreciază arta și o cafea bună. Are câte un stil de muzică preferat pentru fiecare stare sufletească.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recomandări