Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only

Beneficiile strugurilor

Apariția strugurilor în piețe bucură papilele gustative ale iubitorilor acestui fruct. Pe lângă vinul delicios care este produs din diferitele tipuri de struguri, mai există și strugurii de masă, care au un gust delicios, dulce și aromat. Însă strugurii nu sunt doar niște gustări dulci pe care le poți savura între mese. Aceste bobițe delicioase sunt pline de nutrienți și antioxidanți care ajută corpul nostru să funcționeze bine.

Vitamine și alți nutrienți

Datorită conținutului bogat de vitamina A, B6, C și acid folic, strugurii sunt un aliment perfect pentru tratarea constipației, indigestiei, oboselii, problemelor renale, dar și în prevenirea cataractelor. La tratarea și prevenirea acestor afecțiuni contribuie și conţinutul de minerale esențiale precum calciu, potasiu, fier, fosfor, magneziu și seleniu.

Și în lupta împotriva radicalilor liberi, strugurii sunt un aliat de nădejde. Aceștia conțin flavonoizi, antioxidanți foarte puternici, capabili să diminueze numărul de celule afectate de radicalii liberi și să încetinească procesul de îmbătrânire.

Tratarea diferitelor afecțiuni

Consumul de struguri poate diminua frecvența atacurilor astmatice datorită faptului că au calități antiinflamatorii, ajutând astfel să reducă inflamarea plămânilor și ajută la înlăturarea mucusului și a flegmei din căile aeriene.

Un studiu recent arată că strugurii reduc șansele de a suferi de insuficiență cardiacă, afecțiune asociată cu tensiune arterială ridicată. Se pare că nutrienții responsabili pentru acest efect sunt antioxidanții și polifenolii din struguri. Mai mult, un compus abundent în struguri, resveratrol, protejează organismul de infarct, boala coronariană, Alzheimer, boli nervoase degenerative sau infecții virale și fungice. Resveratrolul face toate astea prin acțiunea pe care o are asupra angiotensinei (hormonul care ridică tensiunea arterială și contractă vasele de sânge), reducând eliberarea acesteia și stimulând producerea de oxid de azot (care provoacă dilatarea vaselor sanguine).

Strugurii conțin și un compus numit pterostilben care este dovedit științific că reduce colesterolul rău și trigliceridele. Există studii care susțin că efectele acestui compus sunt la fel de puternice ca și acelea ale medicamentelor.

Nu în ultimul rând, strugurii roșii abundă în două clase de antioxidanți numite Catecine și anthocianine, care au proprietăți antivirale și antibacteriene demonstrate clinic.

Așadar, profită de abundența de struguri în acest sezon și ajută-ți corpul să lupte împotriva unor afecțiuni serioase.

Cover - Sursă foto: dreamstime.com
Anca

Anca

Anca este o persoană pasionată de muzică, machiaj și blogging și crede cu tărie în pozitivitate și diplomație. Apreciază arta și o cafea bună. Are câte un stil de muzică preferat pentru fiecare stare sufletească.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *