Search
Generic filters
Exact matches only

Micul dejun în Laos

Laos, cu denumirea oficială de Republica Populară Democrată Laos, se află în partea de sud-est a Asiei. Este un stat relativ mic, ce are ca vecini Birmania și China la nord-est, cu Cambodgia la sud, cu Tailanda la vest și cu Vietnamul la est.

Acest stat are o istorie interesantă și foarte zbuciumată, fiind pentru o perioadă destul de lungă sub conducerea Imperiului Colonial Francez. Independența față de acesta a fost obținută în 1949 și Partidul Comunist a venit la putere în 1975.

Tradiția culinară din Laos este influențată în mare măsură atât de fosta dominație franceză cât și de celelalte țări asiatice din jurul său. Astfel, preparatul-simbol al acestei țări este așa numitul orez lipicios, care crește în special în estul și sud-estul Asiei. Localnicii din Laos consumă cea mai mare cantitate din acest tip de orez din lume.

Micul dejun conține și el adeseori acest orez, gătit sub diverse forme. Alături de orez, la micul dejun vei mai găsi și legume, ouă, tocănițe, mezeluri, lapte, pâine proaspătă etc.

Spre exemplu, în restaurante sau hoteluri micul dejun este cel mai des format dintr-o omletă delicioasă, alături de care vei găsi niște legume fierte sau proaspete, orez fiert, sos de roșii cu chilii și pâine proaspătă.

În ceea ce privește băutura, cafeaua și ceaiul sunt cele mai populare la micul dejun din Laos.

Citește și despre micul dejun din Kuweit.

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *