Multe femei visează la o zi la spa sau la şedinţe de masaj şi privesc această tehnică strict ca pe un lux pe care de multe ori nu şi-l pot permite sau au parte de el doar din când în când. Există însă numeroase studii care demonstrează că masajul are un efect extrem de benefic auspra sănătăţii. Pe lângă efectele directe pe care le are asupra muşchilor şi asupra nivelului durerii, masajul ajută şi la reducerea nivelului stresului.
Masajul scade nivelul stresului, al anxietăţii şi al depresiei. Atunci când eşti stresată şi simţi presiune, corpul eliberează cortizol, un hormon al stresului care din păcate duce la mai mult stres şi mai multă anxietate.
Masajul reduce durerile de spate. S-a demonstrat că femeile care au mers la masaj de două ori pe săptămână pentru cel puţin 30 de minute, au reuşit să reducă durerile de spate în câteva luni şi s-au bucurat de mult mai multă flexibilitate.
Cu ajutorul masajului vei avea parte de un somn mai odihnitor. Multe femei au probleme cu somnul şi chiar suferă de insomnii frecvente. Masajul ajută la relaxarea corpului şi te va ajuta să ai un somn mult mai odihnitor.
Masajul ajută la reducerea durerilor articulare. Există numeroase tipuri de masaje şi chiar terapii pe bază de masaj care te pot ajuta la reducerea durerilor articulare. Fie că mergi la un specialist sau îl rogi pe partener să te ajute cu un masaj, stăpânirea anumitor tehnici te va ajuta în eliminarea durerilor de acest tip. În plus, dacă e vorba de un masaj al zonelor accesibile, chiar şi tu poţi să îl practici.
Masajul te poate ajuta nu numai să te relaxezi după o zi stresantă la birou ci şi să ai parte de o stare de sănătate mult mai bună. Trebuie doar să fiţi foarte atente deoarece există zone în care masajul sau presiunea prea mare nu sunt indicate, aşa că e de preferat să vă lăsaţi fie pe mâna unui profesionist, fie să rugaţi pe cineva apropiat să vă facă un masaj uşor, care să nu vă facă mai mult rău, decât bine.