Alphabet Inc., compania americană din domeniul tehnologiei care deține Google, a devenit cea mai valoroasă corporație din lume după ce a depășit valoarea de piață a Apple.
Acțiunile Alphabet Inc. au crescut luni seara, 01 februarie 2016, cu 6% în tranzacțiile realizate după închiderea piețelor bursiere, la aproape 800 de dolari. Această creștere neașteptată a tranzacțiilor a adus valoarea de piață a grupului la 565 de miliarde de dolari, peste evaluarea Apple de 539 de miliarde de dolari.
Prin devansarea Apple, Alphabet Inc. devine a 12-a corporație care primește titlul de cea mai valoroasă companie americană, după anul 1928. Printre fostele deținătoare ale acestui titlu se numără General Electric, General Motors, IBM și Exxon Mobil, care a fost detronată de Apple în 2012.
Venituri în creștere pentru Alphabet Inc.
Creșterea acțiunilor Alphabet Inc. a fost influențată și de rezultate financiare peste așteptări, raportate de companie pentru al patrulea trimestru a anului trecut. Gigantul american din domeniul tehnologiei raporta atunci venituri consolidate de 21,33 mld. dolari. Profitul net s-a ridicat la 4,92 mld. dolari.
De asemenea, în 2015 Alphabet Inc. a alocat suma 869 de milioane de dolari, pentru investiții în proiecte, în urcare de la 501 milioane de dolari față de anul 2014.
Compania din domeniul tehnologiei a înregistrat o creștere puternică în ultimul an, grație vânzărilor de publicitate pe dispozitivele mobile. În schimb, acțiunile Apple au scăzut ca urmare a reducerii livrărilor de telefoane iPhone, în special pe piața din China, dar și a lipsei altui produs foarte vândut.
Google și serviciile sale adiacente, precum motorul de căutare, AdWords, YouTube, Maps, Gmail și Android, au devenit o filială a holdingului Alphabet Inc. în urma unei reorganizări care a avut loc în companie, în luna august a anului trecut. Dintre acestea motorul de căutare aduce în continuare cea mai mare parte din veniturile companiei.
De asemenea, în luna octombrie 2015, Alphabet Inc. a făcut publică și noua deviză a corporației. Aceasta este „Do the right thing” și prin ea se rezumă noul cod de conduită online și noul spirit al companiei. Înainte, deviza companiei Google era „Don’t be evil”.