Mai multe nume românești apar pe lista participanților celei de-a 66-a ediție Festivalului Internațional de Film de la Berlin, care va avea loc în perioada 11-21 februarie 2016.
Potrivit unui comunicat făcut public de Institutul Cultural Român de la Berlin, printre participanți se află regizori, scenariști, actori, dar și filme.
Nouă filme românești, prezente la Berlinală
În cadrul celei de-a 66-a ediții a Berlinalei au fost selectate și nouă pelicule. Una dintre acestea este filmul independent „Ilegitim”, cel de-al șaselea lungmetraj al regizorului român Adrian Sitaru, ales dintre cele 44 de filme din cadrul secțiunii „Forum”.
Pelicula românească spune povestea unei familii unite la început, formată din patru frați și un tată, mama fiind decedată cu doi ani în urmă. La aflarea informației că tatăl a turnat în regimul Ceaușescu femei care doreau să facă avort, unul dintre fii își ia părintele la întrebări, în final acesta fiind acuzat de întreaga familie. Tatăl se apără spunând că el crede în viață și este împotriva avortului și, dacă nu ar fi fost, frații gemeni n-ar fi fost acum în viață și în poziția de a-l acuza. Tatăl părăsește casa definitiv, familia începe să se destrame, iar problemele de abia acum încep.
Cel de-al doilea film românesc prezent la ediția din acest an a Berlinalei este scurtmetrajul „O noapte în Tokoriki”, al regizoarei Roxana Stroe. Acesta a fost selectat în cadrul secțiunii „Generation 14plus”, din care fac parte 61 de filme de lung și scurtmetraj dedicate copiilor și tinerilor. Protagoniștii filmului sunt Cristian Priboi și Iulia Ciochină.
În plus, în cadrul „European Film Market” vor fi prezentate următoarele producții românești: „Lumea e a mea”, (în regia lui Nicolae Constantin Tănase), „Cinema, mon amour”, (regizat de Alexandru Belc), „Afacerea Est” (regizat de Igor Cobileanski), „Aliyah DaDa” (în regia Oanei Giurgiu), „Acasa la tata” (în regia lui Andrei Cohn), „Miracolul din Tekir” (regizat de Ruxandra Zenide) și „Autoportretul unei fete cuminți” (regizat de Ana Lungu).
Scenariști și actori români, pe lista participanților
În afara filmelor, România va fi reprezentată la cea de-a 66-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin și de actori și regizori.
Astfel, actrița Iulia Ciochină a fost selectată să participe la „Berlinale Talents”, secțiune dedicată tinerelor talente din domeniul cinematografic. În aceeași secțiune va participa scenarista Ruxandra Ghițescu, care a fost admisă împreună cu alți nouă tineri scenariști în programul Script Station, pentru proiectul „Otto — The Barbarian”.
Totodată actrița Cosmina Stratan, care a primit în 2012 premiul pentru cea mai bună interpretare feminină la Festivalul de Film de la Cannes pentru rolul din filmul „După dealuri”, în regia lui Cristian Mungiu, participă la secțiunea „Panorama” cu lungmetrajul de debut al regizorului Ali Abbasi, „Shelley”, în care este protagonistă. Pelicula este o coproducție Danemarca-Suedia.
România este reprezentată la festival și de Răzvan Rădulescu, co-scenarist al producției germano-franco-mexicane „Soy Nero”, în regia lui Rafi Pitts, care se află printre cele 23 de filme care fac parte din competiția principală pentru Ursul de Aur.
Festivalul Internațional de Film de la Berlin este una dintre cele mai importante competiții de producții de film din întreaga lume.
Un răspuns
Mai e si scurtmetrajul „A Quiet Place”, de Ronny Dörfler, care va fi proiectat în cadrul secţiunii Perspektive Deutsches Kino si care are distributie integral romaneasca..