Cehia, sau Republica Cehă așa cum se numește în mod oficial, este situată în Europa Centrală și are capitala la Praga. Cehii sunt cunoscuți pentru buna dispoziție pe care o au și pentru preferințele lor gastronomice. Dacă ajungi pe acolo, iată care sunt cele 10 preparate pe care nu trebuie să le ratezi.
Koleno
Sursă foto: © Ac Manley
Deși nu este un preparat exclusiv ceh (este întâlnit și în bucătăria nemțească), acesta reprezintă foarte bine preferințele locuitorilor. Koleno este un ciolan de porc, este gătit de obicei în sos de bere neagră, care face ca pielea să devină crocantă, grăsimea de pe ciolan să se topească peste carnea care e atât de fragedă încât pică de pe os. Este servit de obicei alături de legume murate, pâine neagră cehă și diferite sosuri precum muștar, sos de hrean sau de cireșe.
Vepřo-Knedlo-Zelo
Sursă foto:© Vasekjezek
Imaginează-ți gustul cărnii fragede de porc, alături de tradiționalele găluște din pâine și varză murată călită. De fapt, nu-ți imagina, încearcă-l! Vei vedea cum gustul cărnii este scos în evidență de sos, iar gustul verzei oferă o notă dulce-acrișoară preparatului și o textură mai interesantă.
Tatarák
Sursă foto: © Lukáš Hejtman
Preparatul acesta se aseamănă mult cu Biftekul Tartar franțuzesc, însă este servit puțin diferit. Carnea crudă de vită este tocată și acoperită cu un gălbenuș de ou. Este de obicei acompaniat de toppinguri precum căței de usturoi, ceapă, sare, piper, muștar sau sos Worchester, pe care le poți amesteca după propriul gust. De asemenea, este acompaniat de pâine prăjită cu usturoi. În mod sigur nu e un preparat pe care să îl încerci la prima întâlnire cu cineva, însă trebuie să îl încerci neapărat.
Bramboráky
Sursă foto: © Peteer
Bramboráky sunt un fel de plăcinte din cartofi, prăjite în ulei și sunt deseori considerate o mâncare stradală. Pe de altă parte, pot fi servite și în restaurante, în loc de găluștele din pâine. Deși nu sunt găsite doar în Republica Cehă, acest preparat s-a închegat bine în gastronomia locală.
Pivo
Sursă foto: © Stephanie Santiago Miranda
Berea cehă are o istorie foarte îndelungată. Prima berărie este atestată documentar din jurul anului 1118. Mai mult, cehii sunt cei care au creat faimoasa bere de tip Pilsner. Poți spune chiar că Cehia este patria mamă a berii Pilsner. O altă marcă faimoasă de bere este produsă în Cehia, Budweiser Budvar, care a avut o dispută legată de drepturi de autor cu marca americană de bere omonimă.
Nakládaný Hermelín
Sursă foto: © Lukas Blazek
Un preparat care se consumă foarte des în pub-uri, alături de o bere bună este Nakládaný Hermelín, o brânză asemănătoare celei Camembert din Franța, murată timp de câteva zile în ulei, alături de paprică, ardei iute și usturoi. Este servită apoi cu ardeii iuți murați, ceapă și ulei. Pe platou mai poate fi și pâine prăjită cu usturoi.
Svíčková Na Smetaně
Sursă foto: © Radist
Se poate spune despre acest preparat că este felul de mâncare tradițională, fiind cel mai consumat preparat în rândul cehilor. Este compus dintr-o friptură de mușchi de vită, alături de un sos cremos pe bază de ceapă și legume rădăcinoase (morcovi, țelină, rădăcină de pătrunjel), sos de merișoare și smântână și având lângă, găluște din pâine. Partea delicioasă este să încingi cu pâinea în sosul cremos, astfel încât aceasta să îl absoarbă.
Palačinky
Sursă foto: © Abricol
Clătitele cehe sunt asemănătoare celor românești, consumate cel mai des ca desert. Pot fi servite rulate, umplute cu gem sau creme, sau așezate dezordonat pe o farfurie, alături de brânză dulce, gem, frișcă, îngheţată, fructe proaspete sau o combinație între acestea.
Medovník
Sursă foto: © Rawlik
Cel mai cunoscut tort ceh este acesta, medvonik, având o combinație de miere și nuci, așezate în straturi delicioase. Acesta merge perfect alături de o ceașcă de cafea și savurat ca unul dintre cele mai bune deserturi.
Smažený Sýr
Sursă foto: © Jazzboo
Smažený Sýr este tradus cașcaval pane și este exact asta. O felie groasă de cașcaval este învelită în făină, ou și pesmet, urmând ca apoi să fie prăjită în ulei. Poate fi servit sub forma unui sandviș de fast food (precum hamburgerul) sau la farfurie, alături de cartofi (prăjiți sau fierți) și sos tartar sau maioneză.