logo
Search
Generic filters
Exact matches only

5 idei de mic dejun la microunde

De câte ori te-ai trezit în lipsă de timp dimineața și îți dai seama că nu mai apuci să iei micul dejun? Știu, și eu am pierdut numărul zilelor în care mi se întâmplă asta. Am o veste bună pentru tine! Acum poți face un mic dejun extrem de rapid și nu trebuie să stai lângă el până se face! Ai nevoie de ingredientele preferate, o cană și un cuptor cu microunde. Iată 5 idei de mic dejun la microunde:

1. Omletă în cană

omleta-in-cana_61758362

Sursă foto: © Zoryanchik

Ai nevoie de ouă, puțin lapte, și cașcaval ras. Pune puțin unt sau ulei într-o cană ca să tapetezi pereții acesteia. Sparge ouăle în cană și pune 2 linguri de lapte. Amestecă cu o furculiță și apoi dă cana (asigură-te că e termorezistentă!!!) la microunde, la temperatură mare, aproximativ 45 secunde. Amestecă din nou în cană și mai pune-o la microunde încă vreo 40 secunde. Scoate cana apoi și presară ouăle cu cașcaval, sare, piper și orice altceva mai vrei!

2. Brioșă în cană

Sursă foto:  © Zoryanchik

Ca să faci o brioșă ai nevoie de ingrediente ceva mai exacte, dar le poți pregăti de seara și dimineața doar să le pui în cană și la microunde. Amestecă deci 30 g de făină cu o lingură de zahăr, un vârf de linguriță de praf de copt, 3 linguri de lapte o lingură de unt de cocos topit și câteva afine. Pune cana în microunde la temperatură înaltă, cam 90 secunde. Și gata! Ai grijă cum iei cana din cuptor, va fi fierbinte.

3. Clătite americane în cană

Sursă foto:  © Zoryanchik

Cine are timp să stea să întoarcă clătite dimineața? Exact – nimeni! De-asta, le facem la cană! Amestecă 4 linguri de făină cu un sfert de linguriță de praf de copt, 1 ou, 2 linguri de lapte, 1 lingură ulei și un pic de sare și toarnă compoziția într-o cană pe care ai uns-o în prealabil cu puțin unt sau ulei. Dă cana la microunde aproximativ 90 secunde la temperatură înaltă și bucură-te de clătita ta! Poți chiar să adaugi diferite fructe sau sirop peste ea ca să o savurezi cum se cuvine.

4. Ouă florentine în cană

Sursă foto:© Oleksandra Naumenko

E timpul să facem ceva mai elegant, dar să fie totul rapid. Unge pereții unei căni cu ulei sau unt topit și adaugă amestecul format dintr-un ou, o lingură de apă, 2 linguri de frunze de spanac mărunțite și 2 linguri de ciuperci mărunțite. Pune cana în microunde 30 de secunde la temperatură înaltă, amestecă puțin în cană și pune-o înapoi în microunde încă vreo 40 secunde. Presară cașcaval ras și felii de roșii cherry.

5. Ochiuri românești (poșate) în cană

Sursă foto: © Joseph Gough

Dacă nu ți-au satisfăcut poftele niciuna dintre ideile de mai sus, îți mai dau o opțiune pe care să o adaugi la ce vrei tu. Oul poșat e foarte versatil în combinații de mâncare, dar ca să îl faci îți trebuie câteva minute bune. Ai nevoie de un ou, o cană umplută o treime cu apă și o jumătate de linguriță de oțet și o farfurie rezistentă la temperaturi înalte. Sparge oul în cană, având grijă să nu îl împrăștii, acoperă cana cu farfuria și dă totul la microunde, la temperatură înaltă, timp de 60 secunde. Dacă nu e făcut încă oul, mai lasă-l 20 secunde la temperatură medie. Scoate-l din apă cu o spatulă cu strecurătoare și pune-l pe sandwich-ul preferat.

Așa cum ți-ai dat seama deja, ai nevoie de vase care se pot folosi în siguranță în microunde. Ține minte doar că fiecare cuptor cu microunde are o putere diferită și că e posibil să trebuiască să variezi puțin timpul de gătire pentru fiecare rețetă.

Citește și clătite americane cu 3 ingrediente.

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Recomandări

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *