Am vorbit deja despre rolul ceaiului la micul dejun. Ceaiul verde este una dintre cele mai consumate sortimente de ceai din lume, așa că e timpul să gândesc mai specific și să îți dezvălui care sunt beneficiile acestui tip de ceai.
Băutură superaliment
Ceaiul verde a fost folosit ca antidepresiv de către chinezi de secole. Se pare că nivelul de antioxidanți din ceaiul verde este cel mai puternic dintre variațiile de ceai din Frunze de Camelia Sinensis (planta de ceai). Asta se datorează modului de preparare a frunzelor, prin faptul că frunzele sunt doar uscate verzi pentru ceaiul verde, în timp ce ceaiurile oolong și negru necesită o fermentare a frunzelor, iar pentru ceaiul alb sunt culese frunzele înainte ca acestea să ajungă la maturitate.
Scăderea în greutate
Studii realizate pe aproape 2000 de oameni arată că cei care consumă cu regularitate ceai verde observă o rată mai sporită a metabolismului. Prin grăbirea metabolismului poate exista și o scădere în greutate, datorită consumului sporit de calorii.
Combaterea alergiilor
Un studiu din 2007 a anunțat că ingrediente din ceai poate reduce simptomele alergiei la polen. Se pare că există o cantitate semnificativă de EGCG (epigalocatechină galată) în ceaiul verde, iar această substanță are o potență antihistaminică puternică. Alături de EGCG, ceaiul verde conține și quercetină, un alt compus care combate reacțiile alergice.
Coborârea colesterolului
Colesterolul este una dintre principalele cauze ale bolilor cardiovasculare. Asta se explică prin faptul că același EGCG din ceai, inhibă absorbția colesterolului în intestinul gros. Cercetătorii spun că cea mai vizibilă reducere a colesterolului LDL este observată când sunt băute în jur de 5 căni de ceai verde pe zi.
Îmbunătățirea memoriei
Ceaiul verde conține cafeină, iar cafeina îți poate oferi un plus de energie pentru ca tu să-ți poți îndeplini sarcinile și să te poți concentra pe ceea ce ai de făcut. De asemenea, se pare că ceaiul verde protejează celulele creierului și le regenerează, prevenind astfel instalarea timpurie a bolilor Alzheimer și Parkinson.
Dacă astea n-ar fi de ajuns, ceaiul verde promovează igiena orală, întrucât poate distruge anumite bacterii care cauzează infecții faringiene și probleme dentare. Totodată, cantitatea de antioxidanți din ceai este una foarte mare și poate ajuta în eliminarea radicalilor liberi, prevenind astfel apariția celulelor canceroase.