logo
Search
Generic filters
Exact matches only

Chifteluțe cu broccoli și brânză

Broccoli este una dintre acele legume incredibil de sănătoase, însă care sunt privite cu dezgust datorită gustului puternic. Partea bună e că nu trebuie să continui să faci asta. Am pentru tine o rețetă delicioasă care îți poate schimba percepția despre broccoli. Iată despre ce vorbesc:

Ingrediente:

450 g broccoli congelat
3 ouă mari
1 linguriță sare
O jumătate linguriță pudră de usturoi
O jumătate linguriță oregano
Un sfert linguriță piper negru măcinat
Un vârf de linguriță ardei iute pudră
115 g cașcaval cheddar răzuit
100 g migdale măcinate fin

Mod de preparare:

Pornește cuptorul ca să se încălzească și pune hârtie de copt în tava pe care o vei folosi. Dezgheață broccoli și stoarce-l de apă. Într-un vas mai mare, amestecă ouăle, sarea, pudra de usturoi, oregano, piperul negru și pudra de ardei iute. Adaugă apoi brânza cheddar răzuită și migdalele măcinate fin. Ultima dată adaugi broccoli, odată ce l-ai stors bine. Amestecă toată compoziția cu o lingură mare, până devine un aluat omogen. Apoi, cu mâinile formează 24 chifteluțe. Aranjează-le pe tavă astfel încât să nu se atingă între ele. Dacă e nevoie folosește două tăvi sau fă-le în două runde. Lasă tava la cuptor pentru 15 minute sau până când se înroșesc ușor, apoi întoarce-le și pe cealaltă parte și mai lasă-le încă atâta timp în cuptor. Când sunt gata, permite-le puțin să se răcească și apoi le poți mânca așa sau scufundate în iaurt grecesc sau smântână.

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Recomandări

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *