Rușii pun mare accent pe prima masă a zilei, fiind atenți cu preparatele de la micul dejun, care trebuie să fie sănătoase și sățioase, pentru a le oferi energia necesară pe întreaga zi. Micul dejun rusesc trebuie să fie bogat în proteine, să fie consumat cu pâine și să conțină lactate.

Preparatul rusesc cel mai des întâlnit pe masa rușilor dimineața este numit oladi. Acesta reprezintă un preparat asemănător clătitelor americane, servite calde, puțin prăjite, moi în interior și cu o margine crocantă. Aceste clătite sunt savurate cu smântână, miere, gem, sau fructe de pădure proaspete, după preferință.

De asemenea, rușii se mai delectează la micul dejun și cu alte alimente bogate în proteine, precum ouă, cârnați, mezeluri și brânză. Acestea sunt acompaniate de pâine proaspătă, cu unt, ceai sau cafea.

Cerealele sunt și ele populare, mai ales printre copii. Acestea au fost introduse în Rusia la începutul anilor 1990.

Cafeaua, ceaiul dar și sucul de fructe sunt băuturile care nu lipsesc de la prima masă a zilei.

Dacă vrei să interci un altfel de mic dejun, incearcă unul specific din Japonia , din Malaezia sau din Egipt.

Cover - Sursă foto: dreamstime.com
Picture of Damian

Damian

Când nu scrie, Damian citește, iar când nu citește, joacă jocuri video. Este masterand în Publicitate la Cluj-Napoca, iar pentru noi scrie cel mai des despre lucrurile actuale care se întâmplă peste tot în lume.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recomandări