Nicio femeie nu vrea să ducă o viaţă plină de stres. Cu toate acestea, tot mai multe dintre noi avem parte de stres la slujbă, în familie, chiar şi atunci când facem unele treburi mărunte din gospodărie. Ritmul agitat în care ne ducem vieţile, lipsa timpului şi dorinţa de a face cât mai multe lucruri într-un timp scurt, ne determină să acumulăm tot mai mult stres. um putem scăpa de el? Cum îl putem măcar reduce dacă nu putem să-l eliminăm din viaţa noastră? Iată câteva sfaturi în această privinţă.
Pune accentul pe sănătatea ta
În primul rând stresul are un mare efect negativ asupra sănătăţii tale. De fiecare dată când simţi că nivelul de stres este mult prea mare, încearcă să te calmezi şi să te relaxezi, aducându-ţi aminte că sănătatea este cea mai importantă posesie pe care o ai şi că nimic nu merită să o prejudiciezi.
Oferă-ţi un somn liniştit în fiecare noapte
Lipsa somnului şi în special somnul de slabă calitate sunt factori principali ai stresului. Somnul este esenţial pentru a avea o sănătate mentală şi fizică bună. Numeroase femei suferă de insomnii şi din această cauză sunt mult mai obosite şi au probleme de concentrare pe parcursul zilei.
Practică mici forme de relaxare
Aici ne referim în special la câteva minute de meditaţie în fiecare dimineaţă sau la anumite tehnici de respiraţie în profunzime, care te pot ajuta să-ţi relaxezi corpul şi mintea. Adoptă astfel de mici obiceiuri extrem de eficiente pentru a reduce stresul şi pentru a te ajuta să te relaxezi.
Hidratează-te
Chiar dacă poate ţi se pare că nu are nimic de-a face cu stresul, lipsa apei ne poate provoca probleme precum migrene sau oboseală constantă. Simptomele stresului sunt extrem de similare cu cele ale deshidratării: stare de somnolenţă, dureri de cap, ameţeli. Încearcă să renunţi la băuturile carbogazoase sau cele care conţin multă cofeină şi să bei cei 2 l de apă pe zi recomandaţi.
Ai grijă la dietă
Stresul şi alimentaţia sunt interconectate. u toate că nu ne dăm seama de multe ori, prin faptul că îi dăm corpului tot felul de mâncăruri procesate, rafinate şi pline de aditivi îi facem un mare deserviciu. Şi e normal ca organismul să răspundă, să avem probleme digestive, problem cu colesterolul sau cu inima şi automat şi nivelul stresului creşte. O dietă echilibrată vă va ţine atât corpul cât şi mintea într-o stare de sănătate şi bună-dispoziţie.