Search
Generic filters
Exact matches only

Un nou sistem de fitness aduce practicantul mai aproape de natură

Un nou sistem de fitness răspândit la nivel mondial propune practicanților acestui tip de sport să înlocuiască ridicarea greutăților sau banda de alergat cu activități care să îi apropie mai mult de natură precum ridicarea pietrelor, săriturile peste un izvor și cățărarea sau urcarea unei stânci.

Acest mod de menținere în formă a organismului este promovat în cadrul a ceea ce practicanții săi numesc MovNat – un sistem internațional de fitness care dorește să recupereze competențele de vânători-culegători pentru a dobândi rezistență, flexibilitate și forță.

Inițial, noi, oamenii eram în stare să alergăm, să prindem și să sărim, dar apoi ne-am îndreptat spre sporturile specializate”, a declarat fondatorul MovNat, Erwan Le Corre.

El a deplâns o cultură a exercițiului care reduce mișcarea fizică la sesiuni de manipulare a unor aparate moderne. „Cum ați antrena o panteră ca să fie în formă? Nu pe o banda de alergat“, a afirmat el.

Le Corre, un nativ francez care locuiește în Santa Fe, New Mexico, spune că oamenii s-au abătut de la abilitățile lor evoluționiste și trebuie să revină la mișcările lor naturale proprii. „Există o curbă de învățare implicată în transformarea abilităților înnăscute în competențe atente”, adăugat el.

Fondatorul MovNat a mai subliniat că atunci când vine vorba de mișcarea naturală, nimeni nu pornește de la zero. „Uitați-vă la ce fac copiii”, a spus el. „Ei stau în picioare, se târăsc, sar, se cațără și aruncă lucruri. Ei nu fac exerciții pentru bicepși”.

Târâturi, ridicări și aruncări

MovNat a calificat mai mult de 2.000 de instructori la nivel mondial. În sesiuni desfășurate în interior, ei folosesc mingi medicinale pentru a înlocui pietrele și grinzi în loc de trunchiuri de copaci căzuți.

Katy Bowman, specialist în modul de funcționare a corpului uman, din Seattle, a participat la o un atelier de lucru al MovNat ce a constat în târâre, sărituri, ridicări și aruncări. „Am petrecut o mare parte din timp doar pentru a sta așezați și a ne ridica de la sol fără să folosim mâinile”, a declarat Bowman.

Grupul a practicat combinații de menținere a echilibrului, aruncări și sărituri, echivalând cu o călătorie de două ore. Bowman a spus că, deși toată lumea ar trebui să fie capabilă să facă aceste mișcări, cei mai mulți oameni trebuie să se adapteze treptat.

La rândul său, Dr. Derek Ochiai, chirurg ortoped specializat în medicina sportivă, a declarat că „MovNat pare să lucreze întregul corp, în condițiile în care ineficiențe în anumite grupuri musculare se pot înregistra chiar și la unii atleți de elită pentru că nu le folosesc în mod optim”.

Newsletter

Bună Dimineața, săptămânal pe email

*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *