Somnul face parte din rutina zilnică a fiecăruia dintre noi. Aceasta este o stare fizică recurentă, în care se află organismul nostru timp de câteva ore pe zi, care se caracterizează prin suprimarea temporară a conștinței și prin încetinirea unor funcții ale organismului uman sau animal.
Somnul este absolut esențial pentru orice ființă umană și nu numai. Chiar dacă oamenii de știință nu au reușit încă de înțeleagă toate misterele somnului, au descoperit destul de multe lucruri în ultimii 25 de ani. Iată câteva dintre aceste descoperiri:
- Oamenii își petrec aproape o treime din viață dormind, ceea ce este echivalent de obicei cu 25 de ani de somn.
- Părinții care au nou-născuți sunt privați de aproximativ 6 luni de somn în primii doi ani de la nașterea copiilor.
- Bebelușii dorm 16 ore pe zi, persoanele care au între 3 și 18 ani ar trebui să doarmă 10 ore pe zi, oamenii cu vârsta între 19-55 ani ar fi bine să doarmă 8 ore, iar atunci când ajungem peste 65 de ani sunt îndeajuns 6 ore de somn.
- Oamenii ar muri mai repede din cauza privării de somn, decât din cauza foametei. Un om normal rezistă maxim 10 zile fără somn și aproximativ 14 zile fără mâncare.
- În funcție de sursă, se pare că sunt două recorduri în ceea ce privește cea mai lungă perioadă fără somn. Unul vorbește despre 11 zile, pe când altul spune că o persoană a rezistat 18 zile, 21 de ore și 40 de minute fără somn. Efectele lipsei de somn sunt resimțite sub formă de halucinații, paranoia, vedere încețoșată, vorbit fără noimă, pierderi de memorie și lipsa de concentrare.
- O cercetare efectuată în anul 1998 a cărei rezultat încă nu a primit o explicație plauzibilă, a arătat că dacă utilizăm o lumină puternică poziționată în partea din spate a genunchiului vom putea să resetăm creierul în ceea ce privește ceasul biologic.
- În timp ce dormim creierul nostru se reenergizează, celulele se regenerează, iar corpul nostru începe să producă hormoni importanți.
- 12% din populația planetei visează alb-negru, însă înainte de apariția televizorului color procentul acestora era de aproximativ 75%.
- Militarii britanici, ajutați desigur de mult mai celebrii oameni de știință britanici, au fost primii care au experimentat resetarea ceasului biologic prin stimularea retinei cu o lumină asemănătoare cu cea naturală. În acest fel ei puteau sta trezi pe front până la 36 de ore.
- Există unele animale precum delfinii care au capacitatea de a-și păstra jumătate din creier activ în timp ce dorm.
- Lipsa somnului poate cauza o creștere în greutate de aproximativ 1 kg pe săptămână deoarece ni se dereglează echilibrul hormonal și vom simți mai des nevoia de a mânca.
- Înainte de apariția alarmelor existau oameni special angajați pentru a dat trezirea. Aceștia aveau niște bețe cu care băteau în geam.
- Un melc poate dormi chiar și 3 ani în continuu.
- Este imposibil să strănutăm atunci când dormim.
- Dysania este acea stare care ne reține atunci când ar trebui să ne dăm jos din pat dimineața.
Tu câte ore pe zi aloci somnului?
11 răspunsuri
si…. o alta treime din viata o petrecem la lucru
Daca „o treime din viață o dormim”, iar inca cel putin o alta treime din viață lucram, inseamna ca ceea ce ne mai ramane din timpul vietii se imparte intre drumul de la job-acasa, lucru pe acasa, familie, prieteni si….cate’o vacanta … ce palpitant !
De aceea e ideal sa ai un job la care sa mergi cu placere 🙂
Foarte adevarat asa este, dar cel mai bine e sa ai un job, sa ai activitate, miscare
Am aflat ce boala crunta am: Dysania :)))))
interesant articolul!! nu stiam ca pierdem 6luni de somn in primii 2ani cu bebe…..
asa simtim ca traim…
eu cred ca jumatate din viata mi-o dorm
Cebine ar fi sa putem dormi in fiecare noapte 8 ore 🙂
Interesant !!!
Restul timpului il petrecem la serviciu!