În ziua de azi se întâmplă tot mai des să nu ai timp să faci mișcare, însă la fel de important este să fii implicat în viața socială și la muncă, precum și să faci mișcare. Dacă crezi că ziua nu are suficiente ore încât să îți faci timp pentru o sesiune zdravănă de sport, iată ce poți să faci ca să rămâi în formă.
1. Drumul birou – acasă
Fie că îl faci cu mijloacele de transport în comun sau cu mașina personală, drumul de acasă la birou și înapoi este unul care poate fi folosit pentru a face activitate fizică. În loc să iei autobuzul sau mașina, alege să mergi pe jos sau cu bicicleta. Dacă asta nu e o opțiune, încearcă măcar să cobori cu o stație înainte de birou și să o iei puțin pe jos.
2. Trezitul devreme
Dimineața e momentul perfect pentru a furișa un antrenament. Astfel te asiguri că metabolismul tău arde caloriile în plus pe parcursul zilei și nu trebuie să îți faci griji pentru aglomerație la sala de fitness. Dacă acele 30 de minute de somn sunt prețioase pentru tine, nu-ți fă probleme. Endorfinele eliberate de corp în timpul activității, te vor trezii și umple cu bună dispoziție, astfel că nu vei simți că ai pierdut somn.
3. Activitățile cu familia
Atunci când petreci timp cu familia sau prietenii, asigură-te că faci asta într-un mod activ. În loc să luați prânzul împreună organizați un picnic și mergeți spre locul de picnic pe jos sau cu bicicleta. Acolo, puteți face și activități sportive distractive precum badmintonul, volei, sau concursuri de alergat cu cei mici.
4. Consumul de apă
Apa e esențială în buna funcționare și hidratare a organismului. Ține apă la îndemână indiferent dacă ești acasă, la birou sau pe drum. De multe ori creierul confundă senzația de sete cu cea de foame. În cazul acesta poți foarte ușor să mănânci atunci când nu e nevoie și să aduni calorii în plus.
5. Snacking-ul
O altă fază importantă când vine vorba de forma ta fizică este ce alegi să mănânci în gustările de peste zi. Întinde-te după un fruct sau ceva sănătos când vrei să ronțăi. Iar atunci când mănânci în oraș, alege să echilibrezi masa, ca să nu îți dai peste cap sănătatea corpului.
Nu uita că orice moment mort al zilei (în care nu ai activitate sau aștepți să faci ceva) poate deveni un moment propice pentru puțină mișcare, chiar dacă asta înseamnă doar să iei scările în locul celor rulante.
Citește și De ce e bine să alergi dimineața