Search
Generic filters
Exact matches only

Meniul de dimineață al specialiștilor în nutriție

Te-ai întrebat vreodată ce mănâncă oamenii care dau sfaturi în nutriție? Nutriționiștii ar trebui să fie un model de urmat, atunci când vrei să mănânci mai sănătos. Asta pentru că, de cele mai multe ori, aceștia consumă la rândul lor lucrurile pe care ți le recomandă ție. Așadar, hai să descoperim împreună în ce anume constă meniul de mic dejun al specialiștilor în nutriție.

Joy Bauer, specialistă în nutriție și autoarea mai multor cărți de diete

mini-pizzaSursă foto: Sergey Fatin

Joy este cunoscută pentru cărțile de dietă pe care le-a scris, dar și pentru aparițiile media și prelegerile pe care aceasta le susține. Micul dejun este, pentru ea, o masă importantă, iar cel mai consumat preparat al său este o variantă sănătoasă de pizza. Ea taie în două o chiflă englezească și o prăjește, după care acoperă fiecare jumătate cu sos de roșii, mozzarella degresată și parmezan răzuit și puțin chili măcinat. Apoi dă jumătățile de chiflă la cuptor pentru câteva minute, pentru ca brânza să se topească și să se formeze crusta.

Elizabeth M. Ward, consultant în nutriție

oua in lipie pitaSursă foto: Huffington Post

Elizabeth servește întotdeauna la micul dejun, câte o porție de cereale integrale, lactate și lapte, alături de aproximativ 20 g de proteine, care să îi ofere sațietate. Unul dintre meniurile sale preferate pentru micul dejun include 2 ouă făcute omletă cu o lingură de ulei de măsline. Apoi, îndeasă ouăle într-o lipie pita din făină integrală, alături de cașcaval Cheddar răzuit și puțin salsa. Alături de acest preparat, ea mai consumă și o mandarină sau un alt fruct la micul dejun, pentru a avea energia necesară pentru întreaga zi.

Dawn Jackson Blatner, specialist nutriționist

ovaz-cu-capsuni-si-migdaleSursă foto: Vitalii Shastun

Un alt specialist în nutriție, Dawn Jackson Blatner, spune că are patru meniuri de mic dejun, pe care le consumă prin rotație. Unul dintre preparatele sale preferate este terciul de ovăz cu nuci, semințe și fructe proaspete, mărunțite. În ocaziile când aceasta a servit o cină copioasă cu o seară înainte, preferă un smoothie verde. Ouăle cu sos pesto, tofu și pâine prăjită integrală sunt consumate în momentele când are ceva mai mult timp disponibil pentru a savura micul dejun. Nu în ultimul rând, când Dawn este grăbită, aceasta preferă unt de migdale pe o felie de pâine prăjită integrală și fructe proaspete. În acest mod, ea își detoxifică organismul și pune capăt senzației de foame pentru o perioadă lungă de timp.

Susan Mitchell, nutriționist-dietetician

smoothie-cu-bananeSursă foto: Dlecic

Susan Mitchell este un nutriționist-dietetician recunoscut la nivel mondial pentru eficacitatea dietelor sale. Ea preferă, de cele mai multe ori, să consume un smoothie precare îl prepară cu lapte slab, iaurt grecesc degresat, banană înghețată, semințe de in măcinate și unt de arahide sau migdale. O altă variantă de mic dejun pe care Susan o consumă este o vafă din făină integrală, cu unt de arahide și afine proaspete, la care se adaugă un pahar de lapte .

Elisa Zeid, specialist nutriționist

omleta-cu-branza_18223292Sursă foto: OlenaMykhaylova

Elisa consumă aproape zilnic, la micul dejun, felii de grapefruit, alături de pâine prăjită integrală și omletă cu brânză cheddar. De asemenea, ea își începe ziua cu un pahar de lapte degresat cu cacao sau suc proaspăt de portocale. Ea recomandă consumul de cereale integrale la micul dejun, alături de fructe de pădure sau nuci și alune. Astfel, vei servi un mic dejun care contribuie foarte mult la nivelul de energie pentru întreaga zi.

Monica Reinagel, specialist în nutriție și autor de cărți în domeniul nutriției

chefir-cu-capsuni_54987633Sursă foto: Mariematata

Monica Reinagel este, printre altele, autoarea unei secțiuni de nutriție pentru Huffington Post. Ea mărturisește că, de obicei, servește două micuri dejun pe parcursul zilei. Primul îl servește pe la 7:30 și constă într-un chefir cu piure de căpșuni. Pe la ora 10, aceasta servește un mic dejun mai nutritiv, o omletă cu salsa sau o frittata cu legume. Ea spune că practică acest obicei, datorită faptului că nu este înfometată dimineața devreme. Totodată, chefirul îi oferă suficientă energie încât să poată face sport dimineața, fără să se simtă plină.

Angela Ginn-Meadow, exp  vbert nutriționist

ovaz-cu-cirese_55455450Sursă foto: Nadianb

Tot două opțiuni de mic dejun are și Angela Ginn-Meadow. Prima este compusă dintr-un terci de ovăz pe care îl pregătește la foc mic cu cireșe uscate, la care adaugă semințe și extract de vanilie, precum și două lingurițe de miere. Cealaltă opțiune este o omletă florentină, care conține albuș de ou amestecat cu spanac sote, ceapă, ardei roșu și  cașcaval topit. Angela consumă acest meniu alături de o felie de pâine prăjită integrală.

Newsletter

Bună Dimineața, săptămânal pe email

*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *