Search
Generic filters
Exact matches only

7 beneficii ale ceaiului de ghimbir consumat iarna

Ghimbirul este o plantă foarte folosită în bucătăria asiatică, fiind unul dintre ingredientele principale utilizate în această parte a lumii. După cum bine știți, rizomul este partea din plantă care este utilizată de către oameni pentru a realiza tot felul de băuturi sau produse culinare. Ghimbirul poate fi considerat un aliment minune pentru efectele sale asupra organismului uman.

Pentru a prepara ceai de ghimbir avem nevoie de un rizom pe care îl vom curăța și apoi îl vom rade sau tăia mărunt. În principiu, pentru o cană de ceai ajung două lingurițe de ghimbir ras.

Sunt mai multe variante de preparare a ceaiului, astfel că putem fierbe ghimbirul deodată cu apa sau putem lăsa apa să fiarbă prima, după care să adăugăm bucățile din plantă și, înainte de a-l lua de pe foc, să mai dăm în clocot un minut. Ultimul pas este să mai așteptăm încă 30 de minute până vom consumăm ceaiul.

Această licoare are o mulțime de beneficii în orice anotimp, dar mai ales iarna. Iată ce poate face ceaiul de ghimbir pentru noi:

1. Ceaiul de ghimbir ne poate ajuta să ne îmbunătățim digestia, mai ales după mesele îmbelșugate din timpul sărbătorilor de iarnă. Acesta stimulează eliberarea unor enzime care au un rol esențial în absorbția nutrienților. De asemenea, balonările, indigestia și arsurile stomacale vor fi mult mai rare dacă se consumă zilnic un astfel de ceai.

2. Ghimbirul are efecte asemănătoare cu multe dintre medicamentele utilizate pentru tratarea ulcerului, așadar poate fi o bună soluție dacă aveți o astfel de problemă medicală.

3. Îmbunătățește circulația sângelui, ceea ce pe timp de iarnă este un lucru foarte bun. Frecvența apariției cheagurilor de sânge și a bolilor cardiovasculare va fi și ea în scădere. Pe deasupra, studiile arată că este și un bun afrodisiac, însă este bun și pentru scăderea nivelului de colesterol rău din organism.

4. Ghimbirul este și un foarte bun antibiotic natural care poate fi folosit împotriva răcelii. Pe deasupra ameliorează simptomele alergiilor, dar are și un efect antiinflamator.

5. Ceaiul de ghimbir vă poate ajuta să slăbiți dacă este consumat înainte de masă și de asemenea, este foarte bun pentru detoxifierea organismului.

6. Lupta cu stresul poate fi dificilă pentru unele persoane, însă ghimbirul poate veni în ajutor și în acestă situație. O ceașcă de ceai de ghimbir vă va ajuta sistemul nervos să se calmeze. Poate fi folosit și ca un energizant, așadar vă poate pune pe picioare imediat, încă de dimineață, fără a avea nevoie de cafea sau altceva.

7. Ghimbirul poate fi folosit și de către cei care fac mult sport pentru că este util în prevenirea apariției febrei musculare, dar ajuta și la protejarea articulațiilor.

Dacă dorim un ceai mai aromat putem adăuga mentă, suc de lămâie sau scorțișoară, iar pentru îndulcire putem folosi mierea de albine.

Citește și despre avantajele consumului de ceai de dimineață.

Newsletter

Bună Dimineața, săptămânal pe email

*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *