Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only

Despre români și România. Săptămâna tehnologiilor româneşti

Majoritatea compatrioții noștri nu cunosc multe dintre realizările românilor care au influențat drastic lumea. Trebuie să vedem prin ce este unică țara noastră în lume și ce au făcut oamenii care au trăit în ea. Geniile români au fost avut un impact major în anumite domenii și ar trebui să fim mândri de ceea ce au realizat înaintașii noștri și să fim bucuroși pentru că și românii care ne sunt contemporani încă reușesc să facă descoperiri importante în varii domenii.

Acest demers a fost început pentru ca noi, românii, să ne recunoaștem valoarea, și să nu mai credem că suntem un popor care nu face nimic. Trebuie să ne cunoaștem valorile și să le respectăm, pentru că ele ne fac vizibili în lume. Modelele pentru noile generații nu sunt tot timpul pe micile ecrane, ci sunt ascunse și rar descoperite de către mass-media, însă este important să știm cine am fost, cine suntem și ce putem deveni, iar pentru aceasta avem nevoie de modele pozitive.

În rândurile care urmează vom afla lucruri noi despre români și România, pentru unii poate deja cunoscute, pentru alții neînsemnate, însă pentru cei mai mulți dintre noi, sper eu, motiv de mândrie.

  1. Robert Charroux era un cunoscut scriitor francez care a scris despre descoperirile astrologice din trecutul îndepărtat. Acesta a semnalat plin de uimire faptul că într-un manuscris vechi descoperit de profesorul Doru Todericiu, în anul 1961, la biblioteca din Sibiu, se descria cu lux de amanunte modul în care erau construite niște rachete(1529) și cum una dintre ele a fost lansată în spațiu în anul 1555. Racheta a decolat însă nu se știe dacă chiar a ajuns în spațiu mai ales că tehnica de la aceea vreme nu permitea aflarea acestui lucru, iar cel care a realizat aceste rachete se numea Conrad Haas și era șeful Depozitului de Artilerie de la Sibiu.
  2. Radioactivitatea artificială a fost descoperită în 1924 de o româncă numită Ștefania Mărăcineanu care a studiat la Institutul Radiului din Paris, unde a fost la cursurile ținute de Marie Curie. A studiat radioactivitatea poloniului și a făcut observații pe care Jean Frédéric Joliot-Curie și soția sa,  Irène Joliot-Curie, fiica celebrei Marie Curie, le-au folosit pentru a obține premiul Nobel pentru chimie în 1935.
  3. Academicianul Petrache Poenaru a inventat predecesorul stiloului. Tocul rezervor (folosit pentru a stoca cerneală) creat de el a fost crucial pentru inventarea stiloului așa cum îl știm noi astăzi. El îl numea “condei portăreț, fără sfârșit, alimentându–se singur cu cerneală.” Invenția lui a fost patentată la Paris. Tot el a creat steagul României moderne și a fost unul dintre organizatorii învățământului românesc.
  4. În 1836, Ion I. Irimie din Bihor concepe chibritul cu fosfor cu aprindere prin frecare. Numele său a fost maghiarizat și astfel este cunoscut peste tot ca având numele de Janos Irinyi. Acesta avea numai 17 ani când a realizat această descoperire.
  5. Orașul București a devenit primul oraș din lume iluminat cu petrol lampant în anul 1857. Arderea petrolului lampant se făcea fără ca flacăra să aibă culoare sau să se emane un anumit miros, intensitatea luminii și forma erau constante și nu rezulta prin ardere fum sau cenușă, iar fitilul nu conținea compuși rășinoși.
  6. România a fost prima țară din lume care a avut o rafinărie de petrol construită în orașul Ploiești tot în 1857. De asemenea, am fost primii care am înregistrat producția de țiței (275 de tone).
  7. În 1908, Nicolae Vasilescu-Karpen a inventat ceea ce numin noi astăzi pila Karpen care furnizează curent continuu de peste 60 de ani fără a avea nevoie de altă sursă de energie. Această invenție contrazice multe dintre principiile fizice și nu se cunoaște exact cum funcționează. Tot acestă persoană a construit primul telegraf fără fir din estul Europei, la Băneasca, în timpul primei conflagrații mondiale. Acesta avea o rază de acțiune de mai mult de 2000 de kilometri.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *