Astronomii au descoperit o replică a Sistemului Solar Barbosul Un grup de astronomi printre care se numără și profesorii de la Universitatea Yale, …
Livrările prin intermediul dronelor se află în teste în China Barbosul Dacă până acum câțiva ani ne era destul de greu să ne imaginăm că …
Cum s-ar vedea de pe Pământ Sistemul Solar rearanjat? Barbosul Cu toții știm acum câteva lucruri despre Universul care ne înconjoară și care ne …
A fost stabilit un nou record mondial pentru cel mai lung zbor cu balonul Barbosul Troy Bradley și Leonid Tiukhtyaev au depășit două recorduri mondiale în ceea ce privește …
Care sunt nominalizările de la premiile OSCAR 2015 Damian Academia de Film Americană, instituția care decernează premiile OSCAR, a anunțat în cursul zilei …
Skylon, avionul care te duce în spațiu și oriunde în lume în 4 ore Damian Cel mai rapid mijloc de transport de care dispune omenirea în acest moment, folosit …
Viața pe Pământ nu a fost adusă de comete Damian Una dintre teoriile oamenilor de știință care încearcă să explice modul în care viața …
NASA reia activitatea sondei New Horizons, din apropierea planetei Pluto Damian Activitatea sondei New Horizons, deținută de NASA, a fost reluată de agenția spațială americană …
NASA a declarat oficial că va pune oameni pe Marte Damian Aventura spațială în care s-a angajat omenirea încă din secolul trecut se află într-o …
În Marea Britanie s-a introdus taxa Google Damian Anunțul a fost făcut în 3 decembrie de către George Osborne, ministrul de Finanțe. …
Sonda spațială Hayabusa-2 a fost lansată într-o misiune de circa 6 ani Damian După exemplul misiunii Rosetta derulată de Agenția Spațială Europeană, care a plasat robotul Philae pe …
Robotul Philae a găsit molecule organice pe cometă Damian Presa internațională a răsunat zilele trecute o dată ce a fost făcută publică informația …
S-au creat celule stem modificate genetic care vor ucide cancerul Dino Cercetători americani de la Harvard Medical School au creat în laborator celule stem modificate …
Castelul Corvinilor – prezent la un târg internaţional de turism cu o aplicaţie ce permite un tur virtual Dino Castelul Corvinilor din Hunedoara va fi reprezentat la Târgului Internaţional de turism “Swiss International …
Microsoft renunță la numele Nokia de pe noile smartphone-uri Dino Microsoft va abandona numele brandului Nokia de pe noile telefoane mobile inteligente, la mai …
În Belgia se construiește o conductă subterană pentru bere Damian Orașul belgian Bruges va fi al doilea oraș din lume care se va putea lăuda …
Gaofen-2, satelitul care poate să realizeze poze obiectelor cu dimensiuni de peste un metru Valentin E oficial, sateliţii Chinei ne pot urmări din spațiul cosmic. Conform pozelor publicate luni …
Statistici despre obiceiurile matinale din jurul lumii Damian În funcție de tradiții și de cutumele culturale, fiecare națiune are câteva lucruri prin …
Singapore plănuiește să fie prima națiune ”smart” din lume Damian Tehnologia evoluează rapid și se extinde de la telefoane, calculatoare și televizoare deștepte la …
Aplicația care îți permite să printezi imagini direct pe încălțăminte Damian Adidas a anunțat în 20 mai pe pagina sa de Instagram că lucrează la …
China a anunțat că va limita numărul turiștilor care vizitează anual Orașul Interzis Damian Orașul Interzis al Chinei din Beijing, este vizitat în fiecare an de aproximativ 7 …
Compania Anadarko Petroleum va plăti cea mai mare amendă de poluare de până acum Damian 5,15 miliarde de dolari este suma pe care compania petrolieră americană o are de …
Acces fără viză în spațiul Schengen pentru moldoveni Damian Începând cu data de 28 aprilie 2014, cetățenii Republicii Moldova vor avea acces nerestricționat …
Misterul avionul dispărut a fost dezlegat Damian După ce au trecut deja mai multe de două săptămâni de la dispariția zborului …